Liga V

Decizii Comisia de Disciplină

Olteţul Bălceşti – egal pe teren, victorie la „masa verde”

Anul trecut componentă a Ligii a IV-a, acum doar ocupantă a locului 3 în clasamentul unei serii de „Onoare”, formaţia Olteţul Bălceşti nu reuşise să obţină în runda de acum două etape, disputată pe propriul teren, decât un rezultat de egalitate cu mult mai slab cotata Dinamo Şuşani. S-a terminat, mai exact 0-0, însă rezultatul din teren nu i-a mulţumit pe oficialii de la Bălceşti care, dacă jucătorii tot nu au reuşit să se impună, au încercat şi o altă metodă pentru a câştiga cele trei puncte. Şi le-a ieşit pasenţa.

Au suspectat mai mulţi jucători de la Dinamo că ar fi jucat pe fals, însă au preferat să-l incrimineze doar pe unul, pe cel ce au considerat ei că ar fi jucat pe legitimaţia lui Aurel Monea, au introdus contestaţia pe care şi-au susţinut-o până la capăt. Cum jucătorul contestat nu s-a prezentat la raportul de arbitraj pentru a-şi înscrie datele de identitate, misiunea Comisiei de Disciplină a AJF-ului a fost simplă. A omologat jocul cu 3-0 în favoarea gazdelor, adică a trecut cele trei puncte în contul celor de la Olteţul Bălceşti.

ALX Mateeşti a fost aproape de a fi expulzată şi de la Slătioara

Formaţia de care se ocupă Cristi Diaconescu, ALX Mateeşti, a avut un parcurs bun în acest retur de campionat. Iar după rezultatul mai puţin convingător al dinamoviştilor din Horezu de acum trei etape se părea că vor avea un final de campionat lejer, fără emoţii. Însă imediat a venit şi rândul celor de la Mateeşti să se împiedice de un adversar fără pretenţii din seria a IV-a de la „Onoare”, Juventus Roeşti. Au scos doar un punct din această confruntare, însă „beleaua” putea fi şi mai mare pentru ALX. Datorită faptului că autorităţile din Mateeşti s-au decis să amenajeze baza sportivă pentru a o alinia măcar la standardele Ligii a IV-a, ALX a trebuit să-şi găsească un alt teren pe care să-şi dispute meciurile de pe teren propriu. Şi l-au găsit la Slătioara, acolo unde au jucat pe parcursul acestui retur de campionat. Acolo s-a disputat şi meciul cu Juventus Roeşti spre finalul căruia un spectator a pătruns pe terenul de joc. Oamenii de ordine au intervenit imediat şi se pare că i-au făcut şi un proces verbal persoanei respective. Arbitrii au menţionat despre incident în raportul de arbitraj, raport la care am auzit că ar fi ataşat chiar şi acel proces verbal. A contat acest lucru, ca de altfel şi cele menţionate de arbitri în raport, astfel că nu s-a luat o decizie drastică împotriva organizatorilor, adică a celor de la Mateeşti, ce ar fi putut fi echivalentă cu suspendarea terenului de joc. În acest mod ar fi fost nevoiţi să plece şi de la Slătioara. ALX a fost sancţionată, însă, doar cu avertisment şi penalitate. 

7 etape de suspendare pentru jucătorul care l-a lovit pe arbitrul Petre Mihai

În urmă cu mai bine de o săptămână arbitrul drăgăşenean Petre Mihai a fost lovit de către un jucător la meciul dintre Victoria Ştefăneşti şi CSR Măciuca. Gheorghe Enache de la gazde s-a supărat pe central că l-a eliminat, manifestându-şi nemulţumirea în mod violent. L-a călcat pe picior, lovindu-l în tibii şi cu capul în frunte şi, totodată, adresându-i cuvinte jignitoare, grosolane şi injurioase. Fapta sa a fost sancţionată de Comisia de Disciplină de la AJF care a hotărât să-l „recompenseze” pe Enache, pe lângă amendă, şi cu o suspendare de 7 etape. Pe lângă Enache, tot de comportare violentă s-au făcut vinovaţi şi jucătorii Constantin Nuţoiu (Victoria Ştefăneşti), respectiv Emanuel Protesaru (CSR Măciuca) care, la acelaşi joc, s-au lovit între ei. Probabil că s-a luat în considerare cine a lovit primul. Aşa se explică faptul că cei doi au primit sancţiuni diferite. Nuţoiu a primit două etape de suspendare şi penalitate, în timp ce Protesaru a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi penalitate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button