Alte sporturi

Fair-play desăvârşit la „Cupa Primăverii”

Planşele sălii de scrimă din Sala Sporturilor „Traian” Rm. Vâlcea au fost luate cu asalt la sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă, 14 aprilie 2007, de tinerii floretişti ai Clubului Sportiv Chimia. Competiţia organizată sub egida Agenţiei Naţionale pentru Sport prin DSJ Vâlcea s-a numit „Cupa Primăverii”, o întrecere „de casă”, rezervată speranţelor şi copiilor. Tinerii sportivi vâlceni au arătat încă o dată că farmecul unei lupte de scrimă rămâne unic. Fiecare asalt începe cu salutul dintre concurenţi şi loviturile de probă.

După ce arbitrul spune „Sunteţi gata, porniţi!”, sportivii încep asaltul înainte şi înapoi, eventual lovind lama floretei adversarului pentru a-i afla intenţiile de atac sau apărare. După fiecare acţiune, arbitrul se uită la aparatul electronic şi în funcţie de ce s-a întâmplat pe planşă şi ce indică acesta, decide cui îi va fi acordată acea tuşă.
După dueluri aprige, la care tinerii sportivi nu au făcut rabat de la efort şi tehnică în arta duelului, clasamentele finale au avut următoarele configuraţii:
* Cadeţi: 1. Robert Anuţa; 2. Bogdan Preda; 3. Cătălin Tiţa şi Gabriel Stana; 5. Petre Tudorache; 6. Adrian Obrotin; 7. Relu Bucura.
* Cadete: 1. Eliza Niţoi; 2. Cristina Pomană; 3. Ramira Biriboacă
* Copii: 1. Alexandru Prundeanu şi Cosmin Cazacu.
Preocuparea pentru acest fenomen şi munca depusă de antrenorii secţiei de scrimă – Luminiţa Marcu, Ion Mihai şi Livius Buzan, şi-au arătat şi de această dată roadele.
Emil PREDA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button