Liga III

Gaita nu a remarcat niciun jucator la selectie

Gaiţă nu a remarcat niciun jucător la selecţie

FC Oltchim anunţa săptămâna trecută că aşteaptă jucători care-şi doresc să evolueze pentru această formaţie în Liga a III-a la baza proprie a clubului situată în apropierea aşezământului militar de la Vlădeşti. Au fost câţiva fotbalişti care-au venit la pregătire pentru a fi testaţi, însă se pare că puţini se aliniază la standardul impus de antrenorul Costel Gaiţă. De fapt, dintre cei care şi-au manifestat dorinţa de a juca pentru Oltchim, niciunul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. „Au venit câţiva băieţi, dar sunt slabe speranţe că vom putea achiziţiona pe cineva astfel. Asta pentru că eu nu-mi doresc jucători sub nivelul celor pe care-i am. Trebuie să fie cel puţin peste 10 dintre jucătorii mei, dintr-un lot de 22” a mărturisit Gaiţă. În aceste condiţii, pentru moment singura certitudine a Oltchim-ului în ceea ce priveşte achiziţiile rămân juniorii din cadrul clubului. Conform regulii din ultima perioadă, vor mai fi alţi doi, trei juniori ai Oltchim-ului promovaţi la echipa mare. Altfel spus, achiziţiile rentabile rămân Zgăbăruş şi Băiţa, jucători ce s-au integrat bine în echipă şi treptat au reuşit să reducă din handicapul ce-i diferenţia de ceilalţi jucători din lot. De aceea Gaiţă este mulţumit, mai ales că, spune acesta, cei doi jucători, spre deosebire de alţii, „n-au fost la Bologna să se opereze, ci la Bucureşti, iar recuperarea s-a făcut la baza Oltchim”. Jucătorii care merg la Mihăeşti se antrenează tot cu Oltchim-ul

Oficialii celor două echipe înfrăţite, AS Mihăeşti şi FC Oltchim, nu urgentează la AJF demersurile pentru a pune în aplicare planul pentru retur. Deşi este cert că vor fi cedaţi jucători de la Oltchim echipei din Mihăeşti, iar alţii (printre care se află Negrescu şi Roşoagă) vor face parte din fondul comun, deocamdată nu e nimic oficial. Cert este doar faptul că ambele grupări s-au reunit, iar jucătorii se pregătesc separat. Băieţii care vor juca pentru Mihăeşti (atât cei ce vor fi cedaţi, cât şi cei ce vor face parte din fondul comun) se antrenează în continuare alături de Costel Gaiţă la Oltchim, însă atunci când celălalt tehnician, Lucian Ctargiu, al grupării lui Stănică, va avea nevoie de ei, va trebui să onoreze invitaţia.

Amicale cu FC Sibiu şi Alro Slatina

Programul pregătirii echipei antrenată de Costel Gaiţă va fi destul de încărcat până la începerea campionatului. Deocamdată, în această săptămână continuă pregătirile la baza de la Oltchim, iar de săptămâna viitoare jucătorii „chimişti” vor intra şi în cantonament. Devenită deja o obişnuită parteneră de antrenament a trupei lui Gaiţă în aceste perioade de pauză, FC Sibiu va fi şi în acest an una dintre echipele cu care FC Oltchim îşi va măsura forţele. Pe lângă meciul cu ardelenii, vâlcenii din Liga a III-a nu au mai perfectat până acum decât un alt amical cu Alro Slatina care, ca şi precedentul, se va juca în sistem tu-retur.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button