Alte sporturi

CS Chimia se întareste de la Oltchim

CS Chimia se întăreşte de la Oltchim

 

Trei din secţiile sportive de la CS Oltchim vor trece în curând sub tutela CS Chimia. Judo, luptele şi scrima se mută sub patrimoniul MEC

 

Încă dinainte de Anul Nou a apărut zvonul că secţiile sportive care-şi desfăşurau până acum activitatea sub egida CS Oltchim vor trebui să găsească altă variantă de colaborare. Asta ca urmare a faptului că Oltchim-ul doreşte să se axeze pe o singură ramură sportivă care să-i aducă satisfacţiile dorite, handbal. Conducătorii de la Oltchim şi-au exprimat intenţia de a transforma clubul de handbal într-unul profesionist cu ceva timp în urmă, însă puţini au ştiut că acest lucru va putea fi realizat în condiţiile renunţării la celelalte sporturi. În ultima perioadă ideea a prins tot mai mult contur, astfel că până la urmă se va şi realiza. Dar, pentru a nu face rău sportivilor şi antrenorilor legitimaţi la CS Oltchim, clubul a găsit sprijinul celor la Chimia Rm. Vâlcea care s-au arătat dispuşi să preia de la Oltchim celelalte secţii sportive. Mai exact este vorba despre scrimă, judo şi lupte. S-a înaintat deja o adresă către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de care aparţin cei de la CS Chimia, pentru ca toată această operaţiune să fie legalizată. Apoi se vor derula demersurile pentru înfiinţarea şi afilierea secţiei de scrimă, singura care nu exista până acum în cadrul clubului condus de Dumitru Drăguţă care, referitor la această situaţie, a ţinut să precizeze că: „CS Chimia nu fuzionează cu CS Oltchim sau invers. În primul rând că nu poate fi vorba despre acest lucru pentru că noi aparţinem MEC-ului, în timp ce Oltchim-ul este un club privat. Singurul lucru pe care-l vom face este să preluăm sportivii celor trei secţii de la Oltchim. Am făcut acest lucru în interesul sportului şi noi sperăm că vom fi repede recompensaţi prin rezultatele acestor sportivi. Trebuie să înţeleagă încă de la început că CS Chimia nu este un club de masă, ci unul care cere performanţă. Dacă nu se integrează, se auto-exclud”. Altfel spus, secţiile de judo şi lupte le vor întări pe cele existente, singura noutate fiind în ceea ce priveşte scrima, secţie condusă de Livius Buzan, care va lărgi astfel sectorul de activitate al clubului. Aceasta se adaugă celorlalte 12 secţii sportive existente deja la CS Chimia: atletism, karate modern, judo, box, handbal, fotbal-tenis, haltere, şah, tenis de masă, lupte, radio, volei.

În privinţa CS Oltchim mai putem menţiona că, pe lângă secţiile de judo, lupte şi scrimă, mai existau în cadrul clubului tenisul de câmp şi culturismul, sporturi de care se va ocupa sindicatul din cadrul Oltchim-ului, cel care susţine şi fotbalul.

 

An bogat pentru CS Chimia

 

Clubul Sportiv Chimia a avut un an 2006 destul de bogat în performanţe. La competiţiile la care au participat, sportivii au adus anul trecut 67 de medalii, dintre care 10 au fost de aur şi 24 de argint. Deşi la individual karatistul Marian Totelecan a fost desemnat cel mai sportiv vâlcean al anului, nu doar din cadrul clubului, secţia de haltere condusă de Gheorghe Dinu a avut cele mai multe rezultate bune. Ca urmare a noutăţilor din cadrul clubului se aşteaptă ca acest an să fie şi mai prolific.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button