Liga V

Memorialul „Silică Diaconescu” continuă cu cea de-a 6-a ediţie

Tradiţionala competiţie de la Cernişoara, organizată de fraţii Diaconescu în memoria tatălui acestora, Silică Diaconescu, va continua şi în acest an cu cea de-a 6-a ediţie. Luni, 9 aprilie, a doua zi de Paşti, începând cu ora 9.30, jucătorii a 4 echipe de fotbal din judeţ, împreună cu locuitorii comunei şi toţi amatorii de fotbal, sunt invitaţi să participe la Memorialul „Silică Diaconescu” ce, de câţiva ani încoace, se tot desfăşoară. Pe lângă mici, bere şi bună dispoziţie, prezente de obicei la astfel de întreceri sportive, organizatorii promit că se vor ridica la nivelul aşteptărilor şi în privinţa premiilor pe care le vor acorda câştigătorilor, mult mai substanţiale decât anul trecut.

Campioana en-titre, Topologul Nicolae Bălcescu, este din nou favorită la câştigarea trofeului pe care şi l-a adjudecat şi în ediţia trecută. Va avea acum prilejul să-şi apere „titlul”. Gruparea lui Vali Badea a fost invitată să participe şi acum la Memorial, urmând a se înfrunta cu alte 3 echipe participante la competiţie, respectiv cu gazdele, de la Saldi Cernişoara, cu AS Oteşani şi Real Cernişoara. Topologul va fi, astfel, singura reprezentantă a Ligii a IV-a la „Memorialul Silică Diaconescu”. Ultimul test al formaţiei lui Siliminel Diaconescu, Saldi Cernişoara, înaintea importantei întreceri fotbalistice pe care o găzduiesc an de an, de fiecare Paşte, l-au avut duminică, 1 aprilie, când Saldi a reuşit să treacă peste Măgura Slătioara (echipă „văduvită” de aportul a patru jucători din „11”-le de bază), cu scorul de 4-3. 
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button