Ciobanu de la Daesti a fost exclus un an din activitate
Ciobanu de la Dăeşti a fost exclus un an din activitate
Întrunită marţi, 21 noiembrie, Comisia de Disciplină din cadrul AJF-ului nu a zăbovit prea mult în a lua deciziile impuse pentru fiecare dintre abaterile de la regulament pe care arbitrii şi observatorii le-au oglindit în rapoartele de joc şi observare. Nu au fost foarte multe cazuri, însă cele existente au îmbrăcat forme care mai de care mai complicate. Ca de obicei, „buba” au constituit-o jucătorii care au lovit arbitrii. Pe lângă centralul Stanca ce a fost bătut la Băbeni, de la ultima şedinţă a membrilor Comisiei de Disciplină, a mai fost semnalat un astfel de caz şi la Fedeleşoiu. Acolo unde Oltul Dăeşti a întâlnit Unirea Tricolorul Goleşti, meci terminat la egalitate, însă înainte de vreme datorită faptului că arbitrul Marius Vâncea a fost lovit de un jucător al gazdelor, Ilie Ciobanu, care a luat această decizie după ce Vâncea validase un gol pentru oaspeţi. Ciobanu nu mai era în acel moment pe terenul de joc, el fusese înlocuit puţin mai devreme şi a considerat că trebuie să intervină în mod violent în urma unei hotărâri a arbitrului ce oricum nu mai putea fi schimbată. Totuşi, înainte de a recurge la acest gest, de a-l lovi pe central care, de altfel, nu a mai putut duce jocul la bun sfârşit, trebuia să-l întrebe pe colegul său din echipă, Jugănaru, ce înseamnă să agresezi un arbitru. Nimic de câştigat, doar dezavantaje: critici, amenzi şi interdicţie la fotbalul organizat. Ilie Ciobanu, pe lângă faptul că a fost suspendat pentru un an de zile şi amendat cu 100 lei, a mai creat probleme şi echipei care a pierdut jocul cu 3-0 şi a primit o amendă de 50 lei.