Arbitrul Vâncea a fost lovit în plina figura
Oltul Dăeşti – Unirea Tricolorul Goleşti 2-2 – Meci terminat înainte de vreme
Arbitrul Vâncea a fost lovit în plină figură
Lovirea arbitrilor a devenit deja o faptă care nu mai atrage atenţia. Le-a intrat în reflex jucătorilor să-şi manifeste nemulţumirea faţă de deciziile arbitrilor, luându-i la bătaie. Injuriile ameninţările, au devenit un lucru banal. Acum sunt la modă şi fac parte din jocul de fotbal scandalurile. De altfel, nici nu există o metodă mai bună pentru un jucător de la acest nivel de a se face remarcat decât aceea de a recurge la acte de violenţă împotriva celor care încearcă să aplice regulamentul pe terenurile de fotbal. În ultimele câteva etape le-au căzut pradă jucătorilor pe rând arbitrii Ghinea, Dincă, Voicescu şi Croitoru de câte două ori, Stanca, iar acum Marius Vâncea, cel care a oficiat de la centru meciul dintre Oltul Dăeşti şi Unirea Tricolorul Goleşti. A fost o partidă tensionată şi primele reproşuri la adresa arbitrului au apărut în prima repriză când gazdele au solicitat o lovitură e pedeapsă, însă Vâncea a considerat că faultul s-a produs în afara careului. Echipa primarului Dobre a lăsat-o apoi mai moale cu protestele pentru că Roman a trimis mingea în aţe. Altfel, Oltul Dăeşti a intrat şi la pauză cu acest avantaj minim, dar în repriza a doua jocul s-a echilibrat. Totuşi gazdele au reuşit să majoreze avantajul la 2-0 după o greşeală în defensiva oaspeţilor, o neînţelegere între portar şi jucător care s-au invitat reciproc la minge, dându-i posibilitatea adversarului să marcheze. Apoi un alt clinci între arbitru şi jucători s-a produs când unui jucător al echipei gazdă i s-a arătat cartonaşul galben, iar oaspeţii au insistat la arbitru să-l elimine pe motiv că ar mai fi avut unul şi Vâncea a decis să-l elimine. Acesta n-a vrut să părăsească terenul de joc, iar arbitrul s-a consultat apoi cu unul dintre asistenţi şi a ajuns la concluzia că o eliminare ar fi fost o greşeală pentru că respectivul nu mai fusese avertizat. Jocul a continuat şi goleştenii au redus din diferenţă prin Mădălin Tîrş, pentru ca pe finalul meciului, prin minutul 81, tot în urma unui gol marcat de oaspeţi, să se işte scandalul. Unul dintre sponsorii goleştenilor, Adi Răducanu, aflat pe teren, a recuperat balonul cam la 25 de metri de poarta adversă, i-a pasat lui Vergu care-a înscris pentru 2-2. Lângă Vergu în careu mai era şi Păun care a protejat pentru a-i face culoar celui care-a marcat. Vâncea a acordat golul, iar asistentul Adrian Dinu a semnalizat o incorectitudine. Câţiva jucători ai gazdelor au sărit spre Vâncea pentru a-i atrage atenţia că asistentul i-a semnalizat off-side sau fault în atac. De fapt pentru fault în atac ridicase Dinu fanionul. Vâncea i-a explicat că a văzut foarte bine faza ce se petrecuse pe partea opusă arbitrului asistent şi apoi a revenit la decizia luată iniţial, aceea de validare a golului. În acel moment un jucător al Oltului, Ilie Ciobanu, l-a lovit cu podul palmei în faţă pe Vâncea. Centralul n-a mai putut continua jocul care oricum era pe sfârşite şi a fluierat finalul meciului.