Politica

Mircia Gutau si-a început campania de refacere a imaginii

Mircia Gutău şi-a început campania de refacere a  imaginii

Sâmbătă, primarul s-a dus să-şi vadă echipa la meciul cu Poli II

Seara, edilul a asistat la Gala Local Kombat

În urmă cu câteva zile, Tribunalul Alba s-a pronunţat cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive pentru edilii municipiului Râmnicu-Vâlcea, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu, acuzaţi de luare de mită, respectiv, de complicitate la luare de mită. După anunţarea deciziei ca cei doi edili să fie cercetaţi în continuare în stare de arest, Tribunalul Alba respingând solicitarea de a înlocui măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea, avocaţii apărării au atacat hotărârea instanţei la Curtea de Apel Alba, unde, spre surprinderea multora, care poate renunţaseră să creadă că justiţia le va mai da prea curând câştig de cauză edililor Râmnicului, s-a admis recursul şi s-a hotărât punerea imediată în libertate a celor doi. Procesul edililor din Râmnic a fost strămutat cu câteva săptămâni în urmă de la Vâlcea la Tribunalul Alba, măsură solicitată de DNA din cauza presupusei presiuni mediatice exercitată asupra justiţiei. Mircia Gutău şi Nicolae Dicu s-au întors acasă vineri seara. Primul eveniment public la care au participat după eliberare Mircia Gutău şi Nicolae Dicu a fost meciul de fotbal dintre CSM Râmnicu Vâlcea şi Poli II Timişoara, partidă disputată sâmbătă, 11 noiembrie, pe stadionul din Zăvoi. Al doilea eveniment la care a participat primarul Gutău după eliberare a fost Gala Local Kombat, unde şi-au mai făcut apariţia şi primarul de Orleşti, Costel Cîrstina, senatorul Dorel Jurcan şi preşedintele PNG Vâlcea, Traian Grănişteanu. Reamintim că, în spatele arestării lui Mirica Gutău se presupune că s-au aflat interesele grupului Rosal via Prigoană de a pune ghearele pe salubrizarea Râmnicului, dar şi de a „umbla” la conturile principalului operator de pe piaţa românească în salubrizare, URBAN SA. În faţa arestării Mircişoiului se află PD-ul şi a tot făcătorii de căcănării Mesea şi Berceanu. Întoarcerea lui Mircia Gutău din arest încurcă planurile unor grupuri de afacerişti dar şi cele privind candidatura liberalului Ion Nicolae la funcţia de primar al Râmnicului. În condiţiile în care Alianţa va funcţiona până în anul 2008, n-ar fi exclus ca unicul candidat al acesteia să fie Mircia Gutău care deşi a trecut prin nişte momente dificile se bucură în continuare de popularitate printre râmniceni.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button