Politica

Dumitru Buse s-a saturat de „Pacalici”

Dumitru Buşe s-a săturat de „Păcălici”

 

Necuratul şi-a băgat din nou coada între preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, şi vicepreşedintele Nicolae Pătru. Disputa dintre cei doi şefi de la CJ Vâlcea a fost reaprinsă de o declaraţie a liderului conservator, care a afirmat într-un interviu acordat Televiziunii Vâlcea 1 că RAJDP se află în colaps financiar, iar din acest motiv, zilele acestea, vrea să propună aleşilor judeţeni transformarea Regiei în societate comercială. În replică, Pătru a acuzat: „Nu este adevărat! Sunt alte societăţi cu probleme la nivel de Consiliu Judeţean, cum ar fi USG şi de care răspunde chiar domnul Buşe. Iar dacă la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri mai există şi mici neajunsuri, de vină este tot domnul Buşe, care nu gândeşte ca un economist, ci ca un contabil. Să nu uite că el este ordonatorul de credite!”. Afirmaţiile belicoase ale peremistului au fost primite de preşedintele cu un nod în gât şi setea de a răspunde în termeni la fel de duri. „Eu îl avertizez că, într-o lună, îi fac şi parastasul în Consiliul Judeţean. Deci, gata, ajunge cu chestii de-astea! Să-mi arate ce-a făcut Pătru pentru judeţul Vâlcea în două mandate de parlamentar şi doi ani de vicepreşedinţie la CJ! A bătut o ulucă măcar undeva, un cui? Nu! Păi, atunci, numai de bambilici, numai de păcălici e bun?”, a adăugat preşedintele contrariat Dumitru Buşe. Cum bine aţi intuit, ultimul cuvânt l-a avut tot Nicolae Pătru, care, fireşte, a glăsuit: „Nu vreau să intru în dispute cu cârciumarul, că aşa a zis despre el Tănăsoaica. Eu dau o pâine la peste 500 de familii. El nu se poate lăuda cu aşa ceva. Mai ales că a falimentat tot pe unde a trecut: USG-ul îl vedeţi, iar Bancorex-ul, de asemenea, a fost falimentat, de trage o ţară întreagă pentru el. Eu sunt de acord să eliminăm anumite cheltuieli la RAJDP, pentru a-l rentabiliza. Dar se cheltuiesc sume uriaşe pentru piesele de schimb. În primul rând, eu zic că trebuie să achiziţionăm maşini noi. Putem să reducem şi din personal, că, de, trăim în România! S-ar putea să disponibilizăm circa 50 de persoane. Dar, totuşi, este falsă ideea că RAJDP ar fi în faliment. Eu cred că Regia va încheia anul cu profit”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button