Editorial Politic

Infractori? Unde, cine, cum? Sa fim mândri de ei?

Infractori? Unde, cine, cum? Să fim mândri de ei?

 

De câţiva ani nutresc intima convingere că Vâlcea este o pepinieră de infractori care fac cinste României. Nu ştiu câte judeţe se pot mândri cu şmecheri de calibrul celor pe care i-a dat de-a lungul timpului acest ţinut mândru care se întinde între apele Oltului şi poalele Capelei. Păi judecaţi şi dumneavoastră, dragi cititori, cum să nu te simţi onorat că eşti vâlcean atunci când citeşti rechizitoriul în urma căruia reputatul medic Şerban Brădişteanu, fost senator în mandatul 2000-2004 pe listele PSD Vâlcea, ar putea înfunda puşcăriile patriei? Păi câţi dintre noi am putea ciordi între două operaţii pe cord deschis vreo patru milioane de euro, destinaţi (cică) achiziţionării de aparatură medicală de ultimă oră? Să mori de inimă nu alta, dragi cititori… Nici nu apuci bine să înghiţi în sec de mândrie, că noi vă vârâm un alt exemplu: Mircia Gutău, primar al Râmnicului până în urmă cu câteva luni de zile. Mulţi dintre dumneavoastră se întreabă, şi nu pe bună dreptate, de ce oare s-a hotărât primarul moldovean să facă turul puşcăriilor din România, după o carieră de succes în luptele libere cu bugetul public. Ca să vedeţi că nu degeaba domnul Gutău ocupă o poziţie privilegiată în acest adevărat top al celor mai mândri dintre şmecherii vâlceni, o să vă adresăm o întrebare la care nu aşteptăm în nici un caz un răspuns: unde în lumea asta s-a mai pomenit ca pentru o singură investiţie (locurile ălea de joacă, şase la număr, pe care OMV le achiziţionează cu vreo 9.000 de euro, după cum au auzit urechiuşele noastre, iar Primăria Râmnicului cu 40.000 coco), să fie încheiate într-o singură zi nu mai puţin de 9 contracte cu aceeaşi firmă, doar-doar s-or pierde urma banilor publici aruncaţi pe apa sâmbetei prin defalcare. Iar exemplele care îl propun pe Mircia Gutău în vârful piramidei celor mai tari ghiduşii comise de la Revoluţie încoace pe aceste plaiuri, ar putea continua aproape la nesfârşit…. Ce să mai vorbim despre alţi meşteri care ne fac să ne simţim prost pentru că nu ne-am apucat de furat şi am ales să muncim ca tâmpiţii pentru câteva sute de lei pe lună… ce să mai spunem de Mişu senatoru’, de Ex Simbolul PSD Vâlcea (cum inspirat a scris colegu’ Dulăcioiu acum vreo două-trei săptămâni), Rovana deputata… Până şi hackerii noştri cei de toate zilele s-ar simţi ruşinaţi de rafinatele metode prin care înavuţirea devine un sport practicat cu succes de toţi cei cărora au înţeles că între afaceri şi politică nu este nici un fel de deosebire. La ce dracu’ să te mai chinui să vinzi Cozia şi Prefectura pe e-bay, când ai la îndemână un ditamai bugetul în care poţi să-ţi înfigi degeţelele fără teamă? Pe bune.

Octavian Herţa

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button