Administratie

Regia de Drumuri revine pe linia de plutire, după câteva eşecuri neprogramate

Primele veşti bune în această săptămână ni le aduce Nicolae Vălimăreanu, directorul tehnic al Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, unde au mai dispărut din emoţii după ce unitatea a reînceput să câştige licitaţii. Ultimul succes înregistrat de instituţia condusă de Cremarenco a fost cel privind realizarea obiectivului „Modernizare – asfaltare DC 74 Văleni – Dealul Văleni – Mecea – Ghioroiu”, din comuna Zătreni. Existau temeri că ghinionul de care a avut parte RAJDP în prima parte a anului, când mai multe licitaţii importante au fost pierdute, se va menţine şi în primăvară. Luna martie, însă, a demonstrat că situaţia nu este chiar aşa tragică precum anticipau unii răuvoitori.

RAJDP a început deja lucrarea de la Zătreni, iar zilele trecute a reuşit să finalizeze construcţia podului de la Ghioroiu, investiţie în valoare de aproximativ 2,5 miliarde lei. Tot în ultima perioadă, RAJDP a câştigat execuţia lucrărilor de recondiţionare a DC 88, investiţie în valoare de 21,5 miliarde lei. Potrivit directorului Nicolae Vălimăreanu, în nu mai mult de 6 luni, drumul comunal de la Creţeni spre Mereşeşti va fi modernizat. RAJDP şi-a mai propus să finalizeze şi lucrările de la Muereasca, termenul limită stabilit în acest sens fiind sfârşitul lunii aprilie. Pentru realizarea rigolelor, podeţelor şi a zidului de sprijin din zonă, statul a pus la bătaie 5,175 miliarde lei. Săptămâna aceasta, a mai anunţat Vălimăreanu, RAJDP intenţionează să finalizeze asfaltările la parcul industrial din zona de sud a Râmnicului.      E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button