Viorel Neacsu aduce arbitrii din alte judete la Divizia D!
Viorel Neacşu aduce arbitrii din alte judeţe la Divizia D!
Propunerea venită din mai multe părţi, de la conducători de echipe, care spun că încrederea în arbitri vâlceni s-a erodat şi trebuie aduşi cavaleri ai fluierului din alte judeţe, va fi tratată cu maximă seriozitate de către preşedintele interimar al AJF Vâlcea, juristul Viorel Neacşu. Acesta ne-a declarat: „Trebuie să recunosc că la început nu mi se părea o idee tocmai bună. Apoi am văzut că în aceeaşi măsură arbitri vâlceni au început să fie criticaţi pe nedrept uneori, alteori au greşit impardonabil. Trebuia făcut ceva! În privinţa arbitrilor tineri, lipsa de experienţă a fost principalul motiv care i-a făcut să greşească de multe ori. Pe fondul acestei scăderi valorice şi numerice a arbitrajului vâlcean, am considerat că este totuşi benefică, drept măsură de moment, să apelăm la arbitri din judeţele limitrofe Vâlcii. Am luat deja legătura cu AJF-urile din Olt, Dolj şi Argeş. O să mai vorbesc, probabil, la Tg. Jiu şi la Sibiu. Păi, de exemplu, de la Grădiştea, Berbeşti şi Mateeşti până la Rm. Vâlcea este aceeaşi distanţă ca până la Tg. Jiu. Echipele de fotbal din Bălceşti şi Laloşu cred că ar plăti cheltuielile de transport mai mici dacă primesc brigăzi din Craiova decât din Rm. Vâlcea. Sunt dispus să încerc orice soluţie posibilă pentru ca echipele să fie mulţumite şi arbitrajul vâlcean să-şi recapete încrederea. În perioada în care vom delega la anumite meciuri brigăzi din alte judeţe, arbitri tineri din Vâlcea vor primi delegări la meciurile de juniori. În plus, să fie clar, arbitrajul vâlcean nu va avea de suferit. Negocierile pe care le voi purta cu AJF-urile din alte judeţe se vor referi la posibilitatea unui schimb de brigăzi. Dacă, de exemplu, din Craiova vin trei brigăzi pentru etapa de sâmbătă, alte trei brigăzi din judeţul nostru vor merge la meciuri din judeţul Dolj! Pe scurt, vreau să pun la punct un schimb de experienţă din care toată lumea va avea numai de câştigat!”
Profesorul Grigore Tomoiagă, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, chestionat pe această temă a schimbului de arbitri între Vâlcea şi judeţele limitrofe, ne-a declarat: „Îl susţin pe Viorel în demersul lui pentru că în acest moment arbitrajul vâlcean suferă nu doar de lipsă de încredere în posibilităţile proprii, ci există în realitate şi efective reduse numeric şi chiar valoric de brigăzi de arbitri, comparativ cu anii trecuţi. Traversăm o perioadă a schimbului de generaţii, prin urmare era firesc să apară mulţi arbitri tineri şi lipsiţi de experienţă. Cu timpul, însă, aceste lucruri se pot îndrepta. De la 1 octombrie intenţionăm să deschidem cursurile pentru o nouă generaţie de arbitri. Aici am nevoie de sprijinul preşedinţilor de cluburi şi antrenorii echipelor de fotbal din judeţ care-i pot convinge pe tinerii fotbalişti pe care-i au să urmeze şi cursurile şcolii de arbitraj. Toată lumea ra avea numai de câştigat din asta!”
Pentru greşelile din primele etape ale campionatului,
Şi arbitri sunt sancţionaţi!
Comisia Judeţeană de Arbitri Vâlcea, condusă de profesorul Grigore Tomoiagă, a decis să fie exigentă şi cu cei care greşesc atunci când împart dreptatea pe terenul de fotbal. Fără a explica, deocamdată, motivele pentru care au fost reţinuţi de la delegări şi pentru cât timp sunt pedepsiţi, Biroului Comisiei Judeţene de Arbitri au hotărât reţinerile de la delegări ale următorilor arbitri: Ciolpan Valeriu (pentru greşelile de la jocul Sportul Rm. Vâlcea –Cozia Rm. Valcea); Stanca Gheorghe (pentru greşelile de la jocul Minerul Berbeşti –Luncavăţul Popeşti); Irimia Ştefan (pentru greşelile de la jocul AS Oteşani –Montana Izvorul Rece); Mrejeru Bogdan (pentru greşelile de la jocul Petrolul II Drăgăşani –Sportul Rm. Vâlcea) şi Schianu Mihai (pentru greşelile de la jocul FC Govora – CSM II Rm. Valcea).