Diverse

A sunat clopotelul si pentru micii fotbalisti

A sunat clopoţelul şi pentru micii fotbalişti

Vineri, 15 septembrie 2006 la sediul AJF Vâlcea, în prezenţa conducerii acesteia şi a delegaţilor echipelor de copii şi juniori afiliate la AJF a avut loc împerecherea pentru startul competiţiilor organizate de forul fotbalistic judeţean la nivelul grupelor de copii şi juniori născuţi în anii 1992, 1993 şi 1994 şi mai mici. Dorindu-se un campionat mult mai bine organizat decât în anii precedenţi, reprezentanţii echipelor de copii şi juniori şi-au ales în persoana profesorului Emil Ciulei pe cel care să-i reprezinte cu drept de vot în Biroul Executiv, în locul demisionarului Dan Zguroiu. Săptămâna viitoare, la sediul AJF Vâlcea vor fi convocaţi şi reprezentanţii celorlalte grupe de vârstă, astfel ca startul acestor competiţii să nu fie întârziat. La grupa 1992/1993 s-au înscris următoarele echipe, prima etapă având loc sâmbătă 23 septembrie 2006: CSM Rm.Vâlcea (joacă pe terenul II al CSM); Oltchim I Rm. Vâlcea (Baza Oltchim); FC 2005 Horezu (terenul II Horezu); Viitorul Călimăneşti (teren Călimăneşti); FC Ciobanu Rm. Vâlcea (teren Electra); CSS Triumf Drăgăşani (teren II Municipal Drăgăşani); FC Govora (teren Govora); Oltchim II Rm.Vâlcea (baza Oltchim).

La grupa 1994 şi mai mici vor evolua: FC Băbeni; CSM I Rm. Vâlcea; CSM II Rm.Vâlcea; Viitorul Călimăneşti; Oltchim Rm. Vâlcea; Sporting Rm. Vâlcea; CSS Triumf Drăgăşani.

Toate legitimaţiile (carnetele de joc ale juniorilor) vor fi însoţite de buletin (carte) de identitate în original sau copii xerox după buletin sau certificat de naştere (unde este cazul), legalizate de conducerea AJF. Neprezantările şi măsurile de disciplinare vor fi analizate de Comisia de Disciplină din cadrul AJF, iar sancţiunile vor fi conform ROAF şi regulamentului AJF.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button