Diverse

A fost aprobata demisia lui Persu!

Hotărârea nr. 13 – cu noroc pentru fotbalul vâlcean

A fost aprobată demisia lui Persu!

* Pintilie a fost cel care n-a vrut ca Biroul Executiv să se milogească de demisionar să revină

Despre „circul demisiei” cu care s-a încheiat Adunarea Generală a AJF Vâlcea am mai scris. Toată lumea se aştepta ca Biroul Executiv al AJF Vâlcea să nu aibă coloană vertebrală şi să se aplece în faţa celui ce-şi anunţase demisia. Din informaţiile noastre a existat un moment de răscruce când lucrurile puteau lua o turnură gravă pentru fotbalul vâlcean şi ex-preşedintele să revină în funcţie, însă a intervenit, din câte am aflat, Constantin Pintilie. Vicepreşedintele AJF care a fost acuzat că „s-a vândut”, că pentru „un salariu frumuşel” luat de la AJF face jocurile fostului preşedinte, că nu a luat poziţie împotriva celui ce dorea schimbarea sistemului competiţional prin metode aberante, ei bine – tocmai el – Jackie Pintilie – a dat dovada unui moment de maximă responsabilitate şi luciditate şi i-a determinat pe aproape toţi cei din Biroul Executiv să aprobe demisia. În comunicatul sec, dar clar, emis de AJF Vâlcea, se spune că în „Hotărârea nr. 13 a Biroului Executiv al AJF Valcea, din data de 24 august 2006, a fost aprobată demisia domnului preşedinte Persu Mihai, urmând ca până la noi alegeri să fie înlocuit de domnul vicepreşedinte Neacşu Viorel”.

Neacşu a ridicat imediat embargoul impus presei

 

Vineri dimineaţa a fost ziua cea mare. Conştiincioşi colaboratorii fostului preşedinte s-au prezentat la muncă, dar nu mai aveau tragerea de inimă necesară rezolvării problemelor curente. Iustin Croitoru urma să plece şi el şi credem că plecarea sa reprezintă o pierdere pentru fotbalul vâlcean. Tânărul profesor a avut timp în şase luni să demonstreze multe calităţi şi puţini (chiar ne este greu să nominalizăm pe cineva!) au fost nemulţumiţi de activitatea lui Iustin. Probabil aceleaşi referiri bune am fi avut şi despre Adi Blăjan, însă acesta n-a avut timpul necesar să demonstreze. În relaţia cu presa şi în colaborarea cu delegaţii de echipe părea a fi un tip deschis, constructiv. În fine, cei doi au început să-şi strângă „efectele personale”, la fel procedând şi ex-preşedintele care a eliberat biroul. În urma sa, la puţin timp au apărut cei doi vicepreşedinţi, Viorel Neacşu şi Jackie Pintilie. Imediat „Talibanul” s-a interesat de problemele ce trebuiau rezolvate în folosul echipelor, iar Neacşu a „decretat” în prezenţa mai multor jurnalişti, a personalului AJF şi a reprezentanţilor de echipe prezenţi în acel moment: „De azi înainte presa are acces la informaţii. Vă rog să le spuneţi tot ce doresc pentru că nu avem nimic de ascuns!” Ca prin minune starea tensionată din ultimele luni a dispărut, zâmbetul apărând pe chipurile tuturor.

 

Program prelungit vineri şi în week-end

 

 

 

 

Pentru că startul campionatului era aproape, la AJF s-a lucrat „în program prelungit”. Liliana Croitoru a fost nevoită să facă programări ale echipelor până pe la ora 17.00, iar a doua zi, sâmbătă, la AJF Vâlcea s-a mai lucrat încă vreo două ore pentru „întârziaţi”. De săptămâna aceasta se va intra în normalitate, Biroul Executiv se va întruni marţi, iar vineri se va închide lista afilierilor la AJF, se va face împărţirea echipelor din Divizia Onoare pe serii şi se va întocmi programul turului la acest nivel. Toate atribuţiunile preşedintelui Viorel Neacşu vor intra, în absenţa acestuia, în sarcina lui Constantin Pintilie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button