Alte sporturi

Un practicant de karate goshin-do nu trebuie sa se opreasca la jumatatea drumului

Inginerul Liviu Bădescu, preşedintele FRKAGD, crede că

Un practicant de karate goshin-do nu trebuie să se oprească la jumătatea drumului

 În lumea aceasta a „vitezei”, unde nu mai aveam timp să reflectăm asupra noastră, există oameni care o dată cu trupul îşi întăresc şi spiritul. Numit şi „calea autoapărării spiritului”, Goshindo-ul este una din cele mai bune căi de a te descoperi pe tine însuţi de a ajunge la înţelegerea celor de lângă tine. De mai bine de cinci ani de zile, în cadrul Federaţiei Române de Karate şi Aiki Goshin-Do (cu sediul în Rm. Vâlcea), Liviu Bădescu – Shihan 6 DAN – deschide această cale tuturor celor care vor să o parcurgă, pretinzând o atitudine fundamental diferită faţă de cea manifestată, adesea, în sistemul sportiv, luptând împotriva transformării Budo-ului japonez într-un surogat comercial. Despre acest, de ce nu, mod de a fi ne-a vorbit preşedintele FRKAGD, Liviu Bădescu.

 * Domnule Liviu Bădescu, ce este, în fapt, căutarea spirituală, regăsirea de sine?

 – În societatea modernă se vorbeşte foarte mult despre personalitatea omului; se fac studii aprofundate, se elaborează programe de calculator complexe, se angrenează într-o muncă uriaşă oameni bine pregătiţi în domeniu pentru a cerceta cauzele care fac ca personalitatea unui om să se dezvolte sau nu şi modul în care aceasta influenţează viaţa personală şi socială a oamenilor. Sunt oameni care au o personalitate puternică, cum, la fel, există oameni a căror personalitate aproape nici nu este luată în seamă. Acestora din urmă, teama de eşec a devenit atât de mare încât, fără voia lor, renunţă la abordarea oricărei probleme de teama de a nu o rata. Primii sunt cei care domină societatea, ceilalţi, marcaţi parcă de destin, sunt dominaţi. Găsirea unei metode de uniformizare şi îmbunătăţire a personalităţii se identifică cu acea căutare spirituală care poate face ca fiecare fiinţă să fie independentă şi să aibă dorinţa de a afla cine este de fapt.

 * Utilizarea greşită a cunoaşterii spirituale poate deveni cea mai rapidă metodă de autodistrugere.… la autodistrugere?

 – Da, pentru că individul este, de cele mai multe ori, tentat să folosească informaţia spirituală pentru a-i influenţa şi controla pe alţii, fără a-şi da seama că orice comandă, care porneşte din propria sa minte, trece prin propria sa fiinţă şi devine un decret pentru propria lui natură, acţionând, în primul rând, împotriva lui. Diferenţele individuale la nivel de personalitate, scopuri şi interese creează permanent o diversitate de nevoi, care poate fi observată numai dacă-ţi propui acest lucru. La baza acestor „cerinţe’’ stă o năzuinţă adânc înrădăcinată în fiinţa omenească, care o face să dorească mai mult. În mulţi dintre noi această dorinţă rămâne, poate, latentă, în timp ce la alţii ea se manifestă foarte agresiv. Nu trebuie uitat faptul că extremele, oricare ar fi ele, sunt periculoase. În acest sens şi automulţumirea, dar şi superficialitatea, îngâmfarea, agresivitatea sunt pentru tine cei mai redutabili duşmani în calea dezvoltării spirituale. Va trebui deci să renunţi la anumite „obiceiuri’’ pentru o exprimare superioară, pe care toţi semenii tăi s-o poată vedea şi urma.

 * Cum poate cineva renunţa la aceste „obiceiuri”?

 – Pentru a face această schimbare totală, de la ceea ce pari să fii la ceea ce doreşti cu adevărat, va fi necesară o anumită determinare. Când eşti hotărât să fii ceea ce simţi, instinctiv, că eşti, atunci poţi ajunge la asta fără dificultate. Trebuie să renunţi la ,,a spera’’ şi „a dori’’ şi să treci la ,,a face’’ şi „a fi’’. Problema principală este faptul de a învăţa ,,cum’’ să te cunoşti pentru că lumea ta interioară merită şi trebuie descoperită. Nu contează metoda folosită, ci calitatea ei. A neglija cunoaşterea interioară înseamnă a deveni treptat dependent de orice lucru din afara ta, înseamnă a-ţi slăbi propria natură. A te observa pe tine însuţi înseamnă a da dovadă de luciditate şi a încerca, pe cât posibil, să atingi acel nivel de dezvoltare spirituală la care majoritatea indivizilor doar visează. Cele mai bune rezultate aparţin omului inteligent şi, nu-i de mirare, mulţi nu pot să conştientizeze anomalia aflată în ei. Această stare de căutare lăuntrică trebuie să caracterizeze omul care doreşte, cu seriozitate, să se schimbe.

 * Vreţi să spuneţi că este suficient să vrei să te schimbi?

 – Este o condiţie necesară nu şi suficientă. Efortul întregii tale vieţi trebuie să fie acela de a te observa şi de a te cunoaşte pe tine însuţi. Acest lucru nu este uşor.
Nu întotdeauna poţi da dovadă de obiectivism, nu întotdeauna poţi fi sincer faţă de propria persoană. Chiar dacă eşti ambiţios, perseverent şi muncitor, dar mergi pe un drum necunoscut, nu întotdeauna, sunt sigur, că vei ajunge la capăt. Cunoaşterea de sine implică, în viziunea metodei goshin-do conştientizarea tuturor reacţiilor care au loc la nivelul fiinţei, ca urmare a influenţelor pe care le exercită mediul, şi examinarea modului specific în care funcţionează gândirea. Prin ea vei reuşi să descoperi secretele unei lumi minunate şi prea puţin cunoscute. Drumul este mult mai lung decât ai putea crede la început.
* Care sunt jaloanele acestui drum?

 – Este foarte importantă, în primul rând, capacitatea practicantului de a răspunde tuturor provocărilor vieţii. Acest lucru nu este posibil dacă nu sesizezi esenţa specifică unei situaţii. Dacă eşti inteligent te poţi adapta împrejurărilor şi vei fi capabil să depăşeşti momentele dificile. Demonstrează că deţii acea energie care-ţi va permite să treci cu bine toate necazurile ivite în Cale. Un luptător puternic este un individ interiorizat a cărui minte este inepuizabilă şi care reprezintă pentru el singura bogăţie, singurul adevăr, singura realitate. Acest „dar” al desăvârşirii omului constă, cred eu, în evoluţia lui de la actuala stare de a se vedea pe sine ca fiinţă materială, la conştientizarea faptului că el este o fiinţă spirituală. Problema trebuie văzută ca o schimbare structurală a conştiinţei, căci toate celelalte schimbări vor depinde de aceasta. Ceea ce poţi face pentru început ţine, în primul rând, de fondul tău interior şi, în acelaşi timp, de influenţele exterioare. Conturarea propriei personalităţi trebuie făcută în armonie cu tot ceea ce se află împrejurul nostru.

 * Ce capcană trebuie să evităm de-a lungul acestei căutări?

– Limitările, barierele şi obstacolele pe care ţi le impui pentru a te menţine pe drumul ales. Dacă viaţa ta devine din acest motiv dificilă, atunci aceasta nu mai este viaţă. Vei fi în totală dizarmonie cu toate problemele legate de existenţa ta în această lume şi această stare ar trebui să fie un avertisment ca să revii la o situaţie normală. Ai observat, desigur, viaţa unui copil. Acesta este fericit tocmai pentru că în mod instinctiv nu-şi impune limitări de acest gen în viaţă. Şi nici nu ar putea-o face pentru că viaţa nu se poate limita. În al doilea rând, expune-te unei analize severe şi opreşte-te numai atunci când consideri demersul suficient. Nu te opri la jumătatea drumului şi împinge căutarea până la capăt. Apoi, trăieşte în prezent. Nu-ţi fie teamă să trăieşti cu adevărat pentru că metoda goshin-do te îndrumă către o trăire autentică a vieţii, ea reprezentând, în acelaşi timp, un factor de armonie capabil să ne elibereze de tensiunile care există în viaţa noastră psihologică. Atitudinea interioară trebuie să fie caracterizată de lipsa oricărei tensiuni. Gândeşte-te şi meditează profund asupra acestor subiecte care se constituie în adevărate koan-uri ale filozofiei zen.

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button