Liga Nationala

Ioan Gavrilescu n-o uita pe Carmen Amariei

Ioan Gavrilescu n-o uită pe Carmen Amariei

 

* când a mai fost la Oltchim, clujeanca a absentat de la toate cantonamentele de pregătire

Transferul jucătoarei Carmen Amariei la „U” Cluj-Napoca a surprins fără îndoială pe toată lumea. Revenită în ţară din cel mai puternic campionat din lumea, cel danez (a jucat pentru supercampioana Slagelse), Amariei a refuzat Rulmentul Braşov, care i-a făcut o ofertă consistentă şi s-a întors acasă. Cum de a preferat cea care este considerată cea mai valoroasă handbalistă a ţării să joace în Challenge Cup şi nu în Champions League nimeni nu ştie precis..

Totuşi, pentru Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim, contractul semnat cu gruparea Cluj-Napoca nu este unul ieşit din comun: „Mie personal mi se pare foarte normală alegerea! Carmen este din Cluj, mai are o soră care este jucătoare acolo, are 18 ani acum, termină junioratul, e bunicică, dar nu chiar ca ea, şi ar putea să-i dea încredere! Şi atunci, pentru că vrea s-o aranjeze bine şi pe soră-sa, decizia mi s-a părut înţeleaptă”.

Altfel, Gavrilescu neagă faptul că Oltchim-ul s-a interesat în această primăvară de Carmen Amariei şi că handbalista ar fi putut ajunge la Vâlcea dacă Tadici, cu care fosta „tricoloră” se află în conflict deschis, nu ar fi venit antrenor aici: „Nu mi-am dorit-o deloc pe Amariei în echipă pentru sezonul viitor. Am avut-o la Vâlcea trei ani de zile, este cea mai bună jucătoare de handbal a României la ora actuală, dar este în acelaşi timp şi cea mai dificilă. E o handbalistă căreia nu-i place munca. Cât a stat la noi a făcut tot ce a putut ca să evite cele şase cantonamente de pregătire şi le-a evitat. Ba că are examen, ba că este mă-sa operată, ba că ea se operează. Nu-i place munca, dar este dotată nativ extraordinar. Vă daţi seama că dacă îi plăcea şi munca era mare de tot!”. Mai mult ca sigur, cu Carmen Amariei în postura de lideră de echipă, gruparea de sub dealul Feleacului se va bate serios pentru un loc cât mai sus pe podium în sezonul viitor al Ligii Naţionale. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button