Liga V

STIRI – Divizia Onoare

ŞTIRI – Divizia Onoare

Acum într-o nouă prezentare,

Dinamo Rm. Vâlcea vrea loc în Divizia D

nu este exclusă nici rămânerea, încă un an, la Divizia Onoare

În iarnă, când a decis să preia frâiele echipei Hermes Rm. Vâlcea, sponsorul Laurenţiu Mustăţea a gândit o strategie pe termen lung legată de această grupare ce reprezintă în Divizia Onoare principalul oraş al judeţului, dar care echipă este nevoită să evolueze „în exil” la Goleşti. Primul pas, realizat întru-totul, a fost de disciplinare a lotului pe care l-a preluat de la AS Hermes. Au plecat indisciplinaţii, au venit jucători noi, serioşi… În acelaşi timp, dacă tot a fost nevoie de aducerea unor jucători, au venit fotbalişti tineri şi talentaţi, dornici să se afirme: Ionuţ Armeanu (considerat a fi cel mai bun portar din serie), Radu Robert (golgheter doi ani consecutiv în Seria Horezu a Campionatului Judeţean), Silviu Butoescu (un fundaş greu de depăşit). Aceştia s-au îmbinat perfect lângă „veteranii” Petrişor Oprea, Adin Cristea şi, desigur, Laurenţiu Mustăţea. Planul lui Laurenţiu Mustăţea, acela de a forma în acest retur de campionat recent încheiat, o echipă competitivă, s-a realizat. Din acest moment, conducerea clubului este pusă în dificultate pentru că are de ales fie ca Dinamo Rm. Vâlcea să fuzioneze cu o echipă din Divizia D şi să urce în elita fotbalului judeţean, fie să mai rămână încă un an la Divizia Onoare având ca obiectiv primul loc. Părerile sunt împărţite pentru că şi jucătorii îşi doresc foarte mult să evolueze în Divizia D, dar nici un titlu de campioni la „Onoare” nu le-ar displace. „În aceste zile o să stabilim strategia pentru sezonul viitor. În funcţie de data startului noului campionat, va exista o perioadă de mini-vacanţă, apoi o să disputăm mai multe meciuri amicale, aşa cum am făcut şi în iarnă. În aceste meciuri o să-i testez pe jucătorii noi pe care îi doresc la Dinamo şi sper ca şi alţi tineri fotbalişti care doresc să se afirme să mă ia legătura cu noi pentru a se prezenta la probe. Este foarte posibil ca din acest campionat să avem şi un antrenor cu renume la echipă!” – a spus Laurenţiu Mustăţea, sponsorul şi preşedintele grupării dinamoviste vâlcene.

Culmea prostiei la Pietrari

Ambele echipe ar putea pierde cu 3-0!

Un fapt mai rar întâlnit s-a petrecut la Pietrari. Acolo echipa gazdă nu a asigurat asistenţa medicală şi, prin urmare, pierde meciul cu 3-0. Ciudat este faptul că de această situaţie nu a profitat gruparea adversă, Păstorul Vaideeni, care nu s-a prezentat la teren. Doar dacă făcea act de prezenţă, şi-ar fi adjudecat victoria la masa verde, dar pentru că „păstorii” au lipsit, şi echipa din Vaideeni va pierde meciul tot cu 3-0!

După meciul de la Fârtăţeşti,

 

Liderul a rămas în pană

* arbitrul este acuzat că a scurtat partida

 

Din spusele domnului Gheorghe Popescu de la Zătreni, meciul disputat în deplasare de echipa Olteţul, la Fârtăţeşti, a fost unul cu multe aspecte interesante. În primul rând, spune Popescu, terenul de la Dejoi nu era tuns, iarba fiind până la genunchi. Acest aspect a fost sesizat şi de observatorul Gigi Mosor care a procedat corect fiind de acord să se joace şi în aceste condiţii, din respect în primul rând pentru fotbaliştii celor două formaţii care au făcut efortul să se alinieze la start, însă nota negativă trebuie acordată autorităţilor. Al doilea aspect sesizat de domnul Popescu a fost acela că centralul partidei a scurtat meciul, fluierând finalul, după opinia sa, cu aproape 20 de minute mai repede! Şi, pentru ca toate să se termine şi mai rău, pe drumul spre Zătreni, când au trecut celebrul deal Omorâcea, maşina oaspeţilor a rămas în pană şi fotbaliştii au mers mai bine de 10 kilometri pe picioare!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button