Liga III

Prima victorie în deplasare, dar tot nu scapam de retrogradare!

EMC Rovinari – AFC Genesis Lotru Brezoi 0-1

 

Prima victorie în deplasare, dar tot nu scăpăm de retrogradare!

Exact aşa cum anticipam, şi colecţia publicaţiei ARENA stă mărturie, echipa antrenată de Marius Tomescu a crescut în joc de la o etapă la alta, iar succesele nu au întârzâiat să apară. Ghinionul, ţinut scai de brezoieni, era cât pe ce să le facă o nouă figură şi la capătul unui meci dominat cu autoritate, aşa cum s-a întâmplat la Rovinari, victoria putea fi ratată, însă cu puţine minute înainte de final, din mulţimea de ocazii la poarta minerilor, atacantul C. Anghel a găsit ţinta şi a marcat. „E o victorie importantă, de moral, ce va putea să ne aducă şi alte succese pe viitor. Când am venit la Brezoi am sperat să salvez echipa de la retrogradare. Nu mi-am făcut nici un fel de calcule, dar am înţeles că acum nu se mai poate. Apoi am sperat ca echipa noastră să se ridice de pe ultimul loc cât mai sus în clasament. Acest obiectiv l-am îndeplinit, eu sper acum să-mi mai îndeplinesc un alt obiectiv: să nu pierdem nici un meci până la finalul campionatului. Atunci, dacă vom fi salvaţi de la retrogradare, ar fi extraordinar. Ştiu însă că este foarte greu. Noi vrem să stăm cât mai bine în clasament, iar cel mai important lucru este acela că echipa joacă, practică un fotbal curat, spectaculos” – a spus Marius Tomescu, antrenorul grupării brezoiene.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button