Diverse

Fetele de la Energetic s-au calificat la turneul semifinal de junioare II

Fetele de la Energetic s-au calificat la turneul semifinal de junioare II

 

La finele săptămânii trecute, mai precis în perioada 26-29 aprilie, oraşul Piteşti a găzduit ultimul turneu de sală din cadrul Seriei F a Campionatului Naţional de junioare II la handbal feminin. În această competiţie au participat şi trei echipe vâlcene, iar una dintre ele, cea a Grupului Şcolar Energetic (pregătită de profesorul Dan Culinovschi), a izbutit să acceadă în faza următoare, la turneul semifinal. Cu calificarea în buzunar după primele patru turnee, tinerele jucătoare nu au prea mai forţat nota de data aceasta, reuşind doar patru victorii în cele şapte meciuri disputate. Deşi au câştigat patru meciuri şi a terminat o partidă la egalitate la turneul de la Piteşti, fetele de la Oltchim Rm. Vâlcea, antrenate de Maria Ciulei au încheiat seria pe locul 3 al clasamentului, insuficient pentru calificarea mai departe. O evoluţie mai puţin convingătoare au avut handbalistele de la Chimia (patru victorii la acest turneu), îndrumate de Nicoleta Lazăr, care s-au clasat abia pe poziţia a cincia, ele suferind chiar şi o penalizare de 7 puncte. Seria F a fost dominată de formaţia LPS I Slatina, care-n toate cele 35 de meciuri jucate la cele cinci turnee a înregistrat un singur eşec. Dar iată care-a fost configuraţia clasamentului final al Seriei F: 1. LPS I Slatina – 68p.; 2. Energetic – 53p.; 3. Oltchim – 44p.; 4. LPS II Slatina – 42p.; 5. Chimia – 25p.; 6. LPS Piteşti – 19p.; 7. CSŞ Sibiu – (-4)p.; 8. CSŞ Târgovişte – (-13)p. Câteva dintre echipe sunt penalizate cu puncte, după cum urmează: LPS II Slatina – 2p., Chimia – 7p., CSŞ Sibiu – 9p. şi CSŞ Târgovişte – 28p. Turneele semifinale în Campionatul Naţional de junioare II se vor desfăşura în perioada 18-20 mai. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button