Politica

Ilie Amuzan, gata să o păţească din nou

Am primit cu un sughiţ vestea că lui Ilie Amuzan, primarul oraşului Călimăneşti, i s-ar fi făcut rău lunea trecută, când constructorul care se ocupă de lucrările la Centrul Expoziţional de la Seaca l-ar fi ameninţat că-şi ia jucăriile şi pleacă, pentru faptul că CJ Vâlcea nu aprobase în ultima şedinţă ordinară suma necesară continuării investiţiei. Nu credem că e vorba despre vreo glumă, mai ales că, în faţa instituţiei, a apărut la un moment dat şi o ambulanţă. Ce nu am înţeles, însă, a fost atitudinea primarului pesedist, care în zilele următoare aflăm că a început să se plângă inclusiv pe la liberali că, din cauza preşedintelui Ion Cîlea, era cât pe ce să o păţească. Şeful Consiliului Judeţean a declarat că nu este vinovat pentru cele întâmplate, explicând că Primăria Călimăneşti nu a trimis în timp util documentaţia cu pricina, care, în mod normal, are nevoie de 5 zile pentru a trece pe la comisii şi specialiştii CJV.

Cu toate că gestul colegului său nu a fost unul normal, Cîlea a pus în scenă, vineri, o şedinţă extraordinară, în care oraşului Călimăneşti i s-a repartizat suma solicitată pentru cofinanţarea proiectului de la Seaca. Participarea CJ la acest obiectiv de investiţii se ridică la colosala valoare de 112 miliarde lei, din care s-au achitat deja în jur de 27 miliarde lei vechi. În şedinţa de la finele săptămânii trecute, consilierii judeţeni au aprobat alte 2,5 miliarde lei. Lucrările de la Seaca trebuie finalizate în luna august, însă, există pericolul ca, din cauza golirii de fund a lacului Vidra, dar şi a altor motive mai mult sau mai puţin obiective, acest termen să nu fie respectat. Există zvonuri cum că mărirea debitului de apă pe râul Olt ar crea o instabilitate a pânzei freatice, motiv pentru care construcţia avansează în ritm de melc. 
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button