Politica

Florin Epure vrea să o bată pe Vetuţa Ciocan

Şeful liberal al Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure este conştient că are zilele numărate în fruntea instituţiei. Deşi până în data de 23 mai trebuie să-şi depună demisia la Prefectură, Epure consideră că încă are şanse, cel puţin teoretice, să conducă şi de-acum încolo Cultura. El este decis să-şi depună dosarul la concursul pentru ocuparea funcţiei de director, mai ales că a aflat cine i-ar putea lua locul. „Am auzit că o anumită doamnă, Vetuţa Ciocan, de la PC, ar fi vizată pentru această funcţie. În aceste condiţii, voi participa şi eu la concurs, nu de alta, dar cred că în mod normal ar trebui să câştig fără probleme. Am mai aflat şi că soţul dânsei va fi pus şef la Casa Corpului Didactic, pentru că totul se face în familie. În ceea ce mă priveşte, dacă nu voi mai fi director, nu mor de foame. Sunt profesor şi de bine de rău, am din ce să îmi câştig existenţa”, ne-a spus Florin Epure.

În urmă cu câteva zile, liderul PNL Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu îi sfătuia pe directorii liberali să-şi vândă cât mai scump pielea. În acest sens, aceştia sunt aşteptaţi la sediul filialei pentru a completa un formular în baza căruia pot acţiona în instanţă guvernul, urmând a beneficia chiar de sprijinul unui avocat.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button