Liga V

Meci aprig disputat între Rapid Voiceşti şi Olteţul Bălceşti

Deşi a anunţat că nu va mai susţine echipa de fotbal şi o va retrage din campionat, Florin Vătafu, primarul comunei Voiceşti, a găsit o soluţie mai bună pentru Rapid. A cedat frâiele formaţiei sale până în vară unui sponsor din Drăgăşani, care a preluat Rapidul încă din etapa disputată la sfârşitul săptămânii trecute. Nici de această dată gruparea din Voiceşti n-a avut noroc, fiind învinsă cu scorul de 4-2 de echipa de pe locul 2 din seria a II-a, Olteţul Bălceşti. Meciul a avut, însă, şi o oarecare sămânţă de scandal, gazdele acuzând brigada de arbitri că a favorizat echipa din Bălceşti, în timp ce Olteţul s-a arătat dezamăgită de ambiţia nemăsurată a rapidiştilor, pe care „i-a pârât” că au lovit arbitrul. „Sincer, meciul cu Olteţul Bălceşti m-a convins că am făcut o alegere bună când am decis să nu mă mai implic momentan, cel puţin financiar, în fotbal. E prea multă «măgărie»!

Olteţul a câştigat acest meci şi pentru că a beneficiat de greşelile de arbitraj comise în defavoarea Rapidului. Am condus cu 1-0, dar au egalat ei din off-side, iar apoi au preluat conducerea. La 2-1, centralul Voicescu ne-a dat un jucător afară. L-a eliminat pe Jiboteanu pentru că a obstrucţionat un jucător de la Bălceşti care ne tot înjura. Chiar şi în 10 oameni, am reuşit să restabilim egalitatea. A marcat fiul meu, Cristian Vătafu. Apoi am mai scăpat de vreo două ori pe contraatac, dar n-am mai reuşit să marcăm. Centralul nu a mai văzut nici o abatere comisă împotriva noastră. A mai înscris Olteţul de două ori, astfel că s-a impus cu scorul de 4-2. După terminarea partidei, fiului meu i-a fost oprit carnetul de legitimare. N-am înţeles pentru ce! Probabil pentru că a apărat brigada de arbitri pentru a nu degenera lucrurile”, ne-a povestit Florin Vătafu, primarul din Voiceşti. Vizavi de evenimentele petrecute la acest meci, oaspeţii au avut o altă variantă, acuzându-i pe rapidişti că au lovit arbitrul. Finalitatea partidei de la Drăgăşani o vom afla marţi, 5 mai, după încheierea şedinţei Comisiei de Disciplină a AJF. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button