Diverse

Juniorii lui Oaie, învingători la Piteşti

Antrenorul Ion Oaie a efectuat recent o deplasare la Piteşti, cu grupa de copii născuţi în 1995, unde a disputat un meci în compania unei echipe de la Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin”. Tineretul Surpate – gruparea pregătită de Oaie – a reuşit să se impună la limită, cu 1-0, în faţa celor din Argeş. „Am fost mulţumit de felul cum s-au comportat copiii. Cu fiecare joc în parte, cei mici devin mult mai încrezători în ei şi reuşesc să lege destul de bine pasele. Sunt sigur că, peste câţiva ani, vom avea o generaţie de fotbalişti care să facă o figură frumoasă în Liga a IV-a. Important este să avem răbdare cu ei şi să îi punem să joace cât mai multe meciuri. Vreau să mulţumesc sponsorului Liviu Popescu pentru că e alături de noi şi le asigură copiilor tot ceea ce au nevoie”, ne-a spus Ion Oaie. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button