Liga II

Danşa, arbitrul PENALti

PALMARES / Internaţional Curtea de Argeş a întrerupt seria fantastică a „municipalilor” – care aveau în cont nouă victorii consecutive pe propriul teren cu Alin Artimon pe bancă

Cu doar o zi înainte de Sfintele Paşti, aproximativ 3000 de spectatori au venit în Zăvoi să asiste la derbiul rundei a 25-a, CSM Rm. Vâlcea – Internaţional Curtea de Argeş, şi n-au regretat nici un moment alegerea făcută, pentru că au avut ce vedea.

Gol valabil anulat

Prima acţiune mai periculoasă a fost trecută în contul „municipalilor” care au avut o bună oportunitate de a marca încă din minutul 5, dar şutul lui Răzvan Dobre a trecut pe lângă poarta lui Pampea.

Patru minute mai târziu, cel mai bun om al oaspeţilor, Marian Constantinescu, i-a încercat vigilenţa lui Perianu cu un şut de la 25 de metri, însă din fericire mingea trimisă de acesta a trecut puţin peste transversala porţii vâlcene. După un început destul de echilibrat de partidă în care ambele formaţii şi-au împărţit atât posesia cât şi ocaziile de poartă, a urmat o perioadă mult mai bună de joc a oaspeţilor, trupa patronată de Benone Lazăr dându-le mari emoţii celor prezenţi în tribunele stadionului „Municipal”. Mai întâi, Chiricheş a şutat extrem de periculos din marginea careului, însă mingea nu a nimerit spaţiul porţii. Tot argeşenii au fost cei care au pus în pericol buturile vâlcene, dar şuturile lui Constantinescu şi Vezan nu şi-au atins ţinta. În minutul 33, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, Florin Popa a şutat, mingea a fost deviată de zid, însă Perianu, deşi plecase pe colţul opus, s-a redresat la timp şi a reuşit să o respingă în ultima clipă de pe linia porţii. Cravaşaţi de pe margine de Alin Artimon, „municipalii” s-au trezit la realitate şi au început să pună din nou presiune pe adversari. În minutul 35, după o acţiune fulger purtată pe partea dreaptă de Pasăre mingea a ajuns la Câju, talentatul jucător al CSM-ului a întors un adversar după care a şutat aproape perfect, dar Pampea a reuşit să respingă cu un reflex extraordinar, iar scorul a rămas egal. Un minut mai târziu, acelaşi Pampea şi-a salvat din nou echipa de la un gol ca şi făcut când Gârlă a pătruns în careu, dar în loc să şuteze când a avut ocazia a ales să încerce un dribling în faţa portarului argeşean fiind în cele din urmă oprit. În chiar ultimul minut al primei reprize s-a petrecut cea mai controversată fază a meciului,  „municipalii” beneficiind de o lovitură liberă din dreptul băncii de rezervă a oaspeţilor. Enache Câju a trimis mingea în careu, aceasta a fost atinsă uşor de Ciprian Dinu şi a intrat în plasa porţii argeşene. Centralul Laurenţiu Danşa a anulat însă golul pe motiv că a acordat lovitură liberă indirectă, iar mingea n-ar fi fost atinsă de nimeni, deşi există chiar suspiciunea că şi pe Florin Pampea l-a lovit balonul în cot.

Stromajer l-a luat la ţintă pe Pampea

După pauză, am asistat la un spectacol fotbalistic cum rar ne-a fost dat să vedem pe stadionul din Zăvoi, cu un joc pe contre şi ratări monumentale. Nici nu fluierase bine Danşa începutul reprizei secunde că am şi asistat, în decurs de numai un minut, la două faze care se puteau încheia cu gol, câte una de fiecare parte. Mai întâi, Constantinescu a şutat periculos, după care, pe contraatac, Stromajer din poziţie extrem de bună a şutat milimetric pe lângă poarta lui Pampea. În minutul 51, Constantinescu a fost la un pas de a deschide scorul după ce a scăpat singur cu portarul vâlcean, însă şutul acestuia a fost respins cu piciorul de Perianu. Trei minute mai târziu, acelaşi Stromajer, angajat bine în interiorul careului de Sergiu Popescu, a şutat direct în faţa bravului Pampea, cel care a făcut un meci extraordinar, salvându-şi echipa de la o înfrângere categorică. De altfel, vârful sloven le-a scos peri albi celor prezenţi pe „Municipal” reuşind să rateze din aproape toate poziţiile. În minutul 68, tot Stromajer a scăpat din nou singur cu Pampea, dar a şutat în portarul formaţiei lui Ştefan Stoica. După care, zece minute mai târziu, nou-intratul Orac a ales să fie altruist într-un moment cum nu se poate mai prost. În loc să şuteze când se afla la doar şase metri de poarta adversă, a încercat să-i paseze lui Stromajer, lobând mingea peste Pampea care era căzut, dar în cele din urmă faza n-a adus nimic nou pe tabela de marcaj. Apoi, în decurs de numai zece minute, acelaşi Jaka Stromajer a fost de-a dreptul exasperant în momentele în care a scăpat singur cu Pampea şi asta, nu o dată, ci de două ori, dar de fiecare dată a fost blocat de fostul goal-keeper al CSM-ului din urmă cu doi ani. Mai mult decât atât, oaspeţii au fost la un pas de a da lovitura de graţie chiar în minutele de prelungire ale partidei când Jianu a scăpat singur cu Perianu, dar portarul vâlcean a fost la post şi a reuşit să respingă.
Au evoluat formaţiile:
CSM Rm. Vâlcea: Perianu – Pasăre, Vişa, Dinu, Goge – I. Popa (’63 – Melcea), Sg. Popescu (’70 – Orac), Gârlă (’74 – Săceanu), Dobre – Câju, Stromajer.
Internaţional Curtea de Argeş: Pampea – Matei, Chiricheş, Fl. Popa, Vlad – Constantinescu, Vezan, Răduţ (’82 – Bier), Frăsineanu – Itu (’59 – Bold), Kone (’56 – Jianu).

Moment de reculegere pentru Andi Bănescu

Înaintea începerii meciului dintre CSM Rm. Vâlcea şi Internaţional Curtea de Argeş, cei 22 de fotbalişti ai celor două echipe, împreună cu spectatorii, au ţinut un moment de reculegere în memoria jucătorului de la FC Govora, Mădălin (Andi) Bănescu. Fotbalistul în vârstă de doar 27 de ani a decedat duminică, 12 aprilie, la puţin timp după ce formaţia sa jucase la Călimăneşti.

Primele puncte pierdute în Zăvoi, după 9 victorii consecutive

Cele două puncte cedate sâmbăta trecută, în Zăvoi, în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş, au fost primele pierdute de fotbaliştii de la CSM pe teren propriu, după o serie fantastică de nouă victorii consecutive, care a început în momentul în care Alin Artimon a devenit antrenorul principal al echipei vâlcene. Ultimul meci în care „municipalii” nu au reuşit să-şi fructifice avantajul terenului propriu a fost cel cu Jiul Petroşani, disputat pe 31 august şi încheiat cu scorul de 0-2.

Verigeanu: „Danşa a dat dovadă de rea-credinţă!”

Una dintre nemulţumirile directorului general al clubului vâlcean, Florin Verigeanu, este legată de maniera de arbitraj a centralului Laurenţiu Danşa care a avut o prestaţie destul de dubioasă, vâlcenilor fiindu-le anulat un gol perfect valabil la sfârşitul primei reprize. Mai mult decât atât, în partea secundă, Sergiu Popescu a fost faultat clar de un adversar pe linia careului de 16 metri, dar arbitrul orădean a făcut semn că jocul poate continua. „La faza golului anulat trebuie să ţinem cont de două aspecte. Mai întâi, lovitura liberă a fost dictată în urma unui contact clar şi nicidecum la joc periculos. Apoi, chiar dacă era lovitură liberă indirectă aşa cum a susţinut el, mingea trimisă de Câju a fost atinsă de Dinu până să intre în poartă. După meci, chiar am vorbit cu Ciprian şi acesta mi-a confirmat faptul că l-a atins mingea până să intre în poartă. Apoi a fost faza cu faultul asupra lui Sergiu Popescu, deşi avut loc un contact clar, fie că a fost în careu sau nu, Danşa s-a făcut că nu vede ceea ce mă face să cred că a dat dovadă de rea-credinţă” – a concluzionat Verigeanu.

Crăciunescu: „A fost gol valabil!”

În pauza meciului, fostul arbitru Ion Crăciunescu, prezent în tribuna oficială a stadionului „Municipal”, a explicat cum stau lucrurile din punct de vedere regulamentar la faza în care Danşa a anulat golului vâlcenilor. „În opinia mea, arbitrul a anulat un gol perfect valabil. Dacă Danşa a acordat, în faza premergătoare înscrierii golului, lovitură indirectă şi a considerat că mingea a intrat în poartă fără să fie atinsă de nimeni, atunci trebuia să reia jocul cu lovitură din colţul careului. În acest caz nu se mai justifică gestul său de a anula golul şi a relua jocul cu o lovitură liberă indirectă” – a spus Crăciunescu.

Artimon şi-a felicitat jucătorii

La finalul partidei, Alin Artimon s-a arătat extrem de supărat şi pe bună dreptate pentru că elevii săi au ratat cât pentru un campionat întreg. În ciuda acestor indecizii la finalizare, tehnicianul bănăţean a spus că îşi felicită jucătorii pentru efortul depus, doar ghinionul făcând ca echipa sa să nu obţină toate cele trei puncte puse în joc. „Ne-am creat foarte multe ocazii de a marca, dar ne-a lipsit luciditatea în faţa porţii, iar acest lucru a făcut să nu obţinem cele trei puncte puse în joc. Pentru mine, acest egal echivalează cu o înfrângere. Îmi asum punctele pierdute. Am irosit o şansă imensă de a ne mări avansul faţă de una dintre contracandidatele la promovare, în speţă Internaţional Curtea de Argeş” – a spus Alin Artimon, antrenorul care a pierdut pentru prima dată puncte pe propriul teren de când a fost instalat pe banca tehnică a CSM-ului.

„Cât voi fi antrenor, nu vom fi angrenaţi în jocuri de culise”

O altă problemă ridicată în timpul conferinţei de presă de către antrenorul Artimon s-a referit la anumiţi suporteri care stau deasupra băncii de rezervă a „municipalilor” şi care, aproape meci de meci, insultă de parcă vin la stadion numai pentru acest lucru. „Chiar nu-i înţeleg pe unii dintre suporterii noştri care, în loc să-i susţină pe jucători în momentele bune ale jocului, ne acuzau de lucruri necurate. Pe această cale, ţin să-i asigur pe suporteri că, atâta timp cât pe bancă se află Alin Artimon, echipa nu va fi angrenată în jocuri de culise. Dacă se va întâmpla acest lucru, eu voi pleca primul. Fanii noştri trebuie să fie siguri: eu, echipa şi conducerea ne dorim promovarea şi avem nevoie de susţinerea lor pentru a ne îndeplini acest obiectiv” – a spus Artimon.
Romulus DUMITRU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button