Politica

Prima dispută publică între Grigorescu şi Ungureanu

Deşi, aparent, la Prefectura Vâlcea, relaţia dintre prefectul Remus Grigorescu şi subprefectul Petre Ungureanu este una amiabilă, în realitate, între cei doi reprezentanţi ai guvernului în teritoriu există o dispută acerbă. De altfel, la prima conferinţă de presă susţinută împreună, ei nu au evitat să se atace voalat. Petre Ungureanu, propus de PD-L pentru funcţia de subprefect, i-a criticat în termeni duri pe secretarii unor localităţi cu primari PSD, reproşându-le că sunt „neinstruiţi, răuvoitori, incompatibili sau slab pregătiţi”. Totodată, el a precizat că, în cel puţin zece localităţi vâlcene, secretarii sunt „cu un picior în afara serviciului”.

„Mulţi dintre aceşti secretari sunt veri, fraţi ori cumnaţi ai primarilor. Din păcate, în acest moment, legea nu ne permite să-i dăm afară, deşi sunt incompatibili pe faţă sau incompetenţi. Sigur, în câteva luni eu cred că vom discuta de pe alte poziţii. Am propus, şi vom insista în această privinţă, ca secretarii să treacă în subordinea noastră, a Prefecturii”, a anunţat Ungureanu. Remus Grigorescu nu i-a rămas dator şi a dat şi el exemplul comunei Goleşti, unde este primar PD-L. „Aici, era un secretar foarte bun, dar a fost înlocuit cu o persoană din cauza căreia Consiliul Local riscă acum să se dizolve”, a completat fostul social-democrat. Ultimul cuvânt, deocamdată, l-a avut susţinătorul democrat-liberalilor, care a adăugat că există mai multe hotărâri ale Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar asupra cărora va trebui să se revină. El a făcut aluzie la împroprietăririle din zona Ostroveni Sat, unde, în urmă cu câţiva ani, mai mulţi pesedişti vâlceni au primit prin transferuri controversate suprafeţe importante de teren. „Cetăţeni care nu aveau dreptul să primească teren în Râmnicu Vâlcea, ci prin nu ştiu ce comune, au obţinut pământ în municipiu, deşi primăria s-a opus acestor tranzacţii. Iar oamenii care meritau teren aici sunt purtaţi şi acum prin tribunale. Vor fi mari probleme pe această temă! Trebuie să recuperăm aceste suprafeţe, şi mă refer inclusiv la cele desprinse din patrimoniul Staţiunii de Cercetări Pomicole. Dacă le-au vândut între timp, se complică treaba!”, a avertizat subprefectul.    E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button