Liga III

Restanţă cu ghinion pentru echipă şi pentru antrenor

Restanţa din prima etapă a returului Ligii a III-a din seria a IV-a din care face parte FC Oltchim a fost cu ghinion pentru antrenorul Costel Gaiţă. Încă de la început dezamăgit de amânarea etapei inaugurale a returului, Gaiţă nu s-a gândit, totuşi, că acest meci va duce la înlocuirea sa de pe banca tehnică a Oltchim-ului. Asta cu atât mai puţin cu cât Marinescu şi compania veneau după două succese consecutive, ultimul obţinut în deplasarea de la Slatina. S-a întâmplat, însă, ca la partida cu Victoria Adunaţii Copăceni, disputată marţi, 24 martie, să fie prezent şi preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, care a rămas dezamăgit de rezultatul obţinut de „chimişti”, care-au pierdut de o manieră categorică, cu scorul de 3-0.

Precum o echipă cu pretenţii la Liga a II-a, situată pe podiumul seriei a IV-a, Victoria a forţat atât cât a avut nevoie. Primul gol a venit normal, pe fondul unei presiuni exercitată de oaspeţi. „Chimiştii” au dominat apoi, însă fără să-şi creeze prea multe ocazii de a marca. Pe fondul acestor încercări ale vâlcenilor de a se apropia de poarta adversă, care astfel au cam neglijat apărarea, Victoria a scăpat în câteva rânduri pe contraatac, reuşind pe finalul celei de-a doua reprize să mai marcheze de încă două ori. O dată, după o greşeală a lui Smedescu, care-a pierdut balonul la mijlocul terenului, iar apoi cu noroc, mingea fiind respinsă în primă fază de Vlădoi. Aşadar, jocul s-a încheiat la scorul de 3-0 pentru oaspeţi, care astfel au reintrat în lupta pentru locul 2, ce poate duce în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button