Diverse

Baza sportivă Hidroelectra „reintră” în funcţiune

După desfiinţarea echipei de fotbal Hidroelectra Rm. Vâlcea, – în urma eşecului din vară trecută, de la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, baza sportivă din zona de Nord a Râmnicului a rămas în mare măsură „nefolosită”. Chiar dacă scopul iniţial al acestui complex sportiv era (şi încă mai este) pentru agrementul salariaţilor societăţii Hidroelectrica SA, nevalorificarea ei la potenţialul maxim ar fi o adevărată pierdere. Momentan, profesorul Narcis Enăchescu – antrenor la CSM Drăgăşani, încearcă să contribuie la dezvoltarea fotbalului la nivel juvenil şi, totodată, să dea o utilitate complexului sportiv ultra-modern cu care se poate mândri muncipiul. De aceea, Enăchescu vrea să perfecteze în viitorul apropiat un acord cu societatea Hidroelectrica, pentru a pune bazele unor grupe de copii şi juniori şi a forma o nouă echipă pe care să o înscrie într-un campionat organizat.

„Sunt sigur că tot mai mulţi copii vor veni să facă antrenamente pe acest stadion, pentru că vor avea parte de cele mai bune condiţii de pregătire. Li se vor asigura transportul, echipamentele şi materialele sportive. Vom pune bazele unui nou centru de copii şi juniori care să aibă pe viitor rezultatele scontate”, ne-a spus Narcis Enăchescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button