Alte sporturi

Două medalii de bronz pentru pugilistele lui Nicu Dobriţoiu

În perioada 23-28 martie, la Câmpulung a avut loc finala Campionatului Naţional de box feminin rezervat categoriei de junioare, tineret şi senioare. Alături de pugiliste provenite de la cluburile sportive din întreaga ţară s-au aflat şi elevele lui Nicu Dobriţoiu, pe care acesta le pregăteşte la CSŞ-Chimia-Thunder Rm. Vâlcea. Este vorba despre Adelina Nicula (69 kg.), care a obţinut medalia de bronz la categoria de tineret şi despre Narcisa Ghica (75 kg.), sportivă ce a câştigat tot medalia de bronz dar la junioare. „A fost o competiţie dificilă, unde s-au strâns cele mai bune sportive din ţară, aşa că sunt mulţumit de rezultatele obţinute de elevele mele”, ne-a declarat Nicu Dobriţoiu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button