Liga V

„Câinii” lui Popi au muşcat din nou

Dinamo Rm. Vâlcea a contabilizat o nouă victorie în manşa de săptămâna trecută (scor 2-0 cu Oltul Dăeşti), stând în continuare la un singur punct în spatele celor de la FC Budeşti. Chiar şi după această serie de victorii, antrenorul Lucian Catargiu spune că fotbaliştii lui mai au mult muncă până a ajunge să joace în Liga a IV-a. „Elevii mei mai au mult tras, din toate punctele de vedere. În primul rând, trebuie să-şi pună la punct condiţia fizică, pentru că, înainte de încheierea meciului, se taie şi nu mai sunt lucizi pe teren. Sunt mulţumit că în ultimul timp au înţeles importanţa antrenamentelor şi sunt prezenţi la orele de pregătire. De asemenea, proiectul meu este acela de a forma o echipă de copii disciplinaţi, care să joace cel puţin în Liga a IV-a.

Am discutat cu sponsorul Marcel Popi şi sunt şanse destul de mari să creăm o grupare de juniori, pe care s-o înscriem în campionatul republican. Deocamdată, până a juca în elită, trebuie să învăţăm să fim mult mai disciplinaţi”, ne-a spus antrenorul Lucian Catargiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button