Politica

Victor Grigorie va fi director medical la Spitalul Judeţean

• PSD pare să-şi fi îmbunătăţit relaţiile cu conservatorii

Se pare că, în cele din urmă, social-democraţii vâlceni îşi vor respecta promisiunile făcute colegilor de coaliţie din Partidul Conservator, cuprinse, de altfel, într-un protocol semnat în urmă cu câteva luni. După cum bine se ştie, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, conservatorii vâlceni i-au sprijinit pe candidaţii PSD la Senat şi Camera Deputaţilor, însuşindu-şi mai apoi o parte din succesul acestora. Drept recompensă pentru implicarea lor, oamenii doctorului Victor Grigorie au solicitat anumite posturi de conducere în cadrul unor instituţii judeţene, înaintând în acest sens o listă cu propuneri. Potrivit secretarului executiv al organizaţiei judeţene a PC, Liviu Boban, în urma mai multor întâlniri cu conducerea PSD Vâlcea, s-a stabilit că cel puţin trei conservatori vor ocupa funcţii de conducere în instituţii.

Până la această oră, s-a stabilit că Victor Grigorie va ocupa funcţia de director medical în cadrul Spitalului Judeţean, în timp ce Vetuţa Ciocan va prelua postul de director al Direcţiei Judeţene de Cultură. De asemenea, conservatorii vor mai primi şefia Casei Corpului Didactic, precum şi două posturi de conducere în cadrul unor instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean. „Relaţia cu PSD este bună, contrar aşteptărilor noastre. Preşedintele Ion Cîlea se va ţine de cuvânt şi ne va sprijini oamenii pentru ocuparea funcţiilor în deconcentrate”, ne-a declarat Liviu Boban. Vă reamintim că în urmă cu doar o săptămână, preşedintele interimar al PC Vâlcea, Victor Grigorie declara în cadrul unei conferinţe de presă că nu mai este interesat de nicio funcţie de conducere în Spitalul Judeţean. Se pare însă că, între timp, liderul conservator s-a răzgândit şi va accepta această funcţie.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button