Sus/Jos

Presa te RIDICĂ / Presa te COBOARĂ

Luminiţa DINU

În meciul cu Buducnost Podgorica a fost iarăşi îngerul păzitor al buturilor vâlcene, iar cele 17 intervenţii salvatoare pe care le-a avut au ajutat Oltchim-ul să se califice en-fanfare în semifinalele Ligii Campionilor. Ambiţiile Luminiţei Dinu – care a câştigat deja de trei ori cel mai important trofeu pe plan european, cu Krim Ljubljana şi Kometal Skopje – nu se opresc însă aici, ci spune că îşi doreşte să repete performanţele din trecut şi la Vâlcea.

Viorel NEACŞU

Vicepreşedintele AJF, cel care a ajuns şi şef (de faţadă!) al Comisiei Judeţene de Arbitri doar pentru a-şi vedea visul cu ochii, acela de a fi observator FRF, preferă să păstreze tăcerea în privinţa mandatului său în cadrul forului fotbalistic vâlcean, care expiră oficial în august 2009. Dar, în fond, ce dacă stă omul mai mult în funcţie, doar nu aţi crezut că la forul judeţean se lucrează după principii democratice, iar alegerile au loc la perioade fixe de ani?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button