Liga II

„Nu vom intra în jocuri de culise”

 Nicolae Dicu este ferm:

 

„Nu vom intra în jocuri de culise”

 

  Florin Verigeanu a fost până la finele anului trecut omul de încredere al lui Ion Crăciunescu la CCA. Nu sunt puţini cei care susţin acum că venirea sa la CSM Rm. Vâlcea va însemna un capital de încredere enorm în arbitrajele de care elevii lui Adrian Furnică vor avea parte. „Cel puţin de a nu mai fi furaţi ca la meciul cu Unirea Urziceni”, spun suporterii echipei. Un răspuns în acest sens a fost oferit de vice-primarul Râmnicului, Nicolae Dicu, preşedintele Comitetului Director de la CSM: „În general, în tur, nu au fost probleme de acest gen, poate cu câteva mici excepţii, un meci sau două. Dar sigur că trebuie să acceptăm că pot să greşească oamenii fără să o facă cu intenţie. De aceea, mizăm în continuare pe corectitudinea arbitrilor, a observatorilor, a organizatorilor de meciuri de la echipele adverse astfel încât această activitate să se desfăşoare foarte bine. Noi nu vom intra în nici un caz în jocuri de culise. Dacă ne vom desfăşura jocurile noastre, dacă vom avea şi arbitraje corecte, atunci totul va merge bine. De aceea şi vrem să construim echipa şi activitatea noastră ca să nu depindem de alţii, să depindem doar de noi. Asta e dorinţa noastră, dar sigur că pot apărea şi evenimente neplăcute. În orice caz, nimeni nu ne poate proteja de aceste evenimente mai bine decât noi înşine. Indiferent cine ar fi la CCA. Dimpotrivă, chiar şi atunci când era Crăciunescu acolo, ni se reproşa peste tot pe unde jucam că am venit cu arbitrii. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi acum, cu Constantin acolo. Sigur e că noi nu vom intra în asemenea discuţii şi dispute. Vom încerca să demonstrăm pe teren că echipa îşi face treaba bine, iar noi ne-o facem la fel pe lângă echipă”.

 

CSM şi problema promovării

 

  Cum CSM Rm. Vâlcea se află în continuare în cărţi pentru a obţine promovarea în Divizia A, oficialii clubului au început să se gândesc din ce în ce mai serios la această problemă. Vice-primarul Râmnicului, Nicolae Dicu, cel care se ocupă îndeaproape de echipa de fotbal fanion a oraşului, a oferit recent mai multe amănunte despre posibilităţile care există acum ca gruparea din Zăvoi să poată rezista financiar în primul eşalon al ţării: „Dacă am avea şi sprijinul important al Oltchim-ului, am putea cu certitudine să ne menţinem în Divizia A. Însă nu le-am cerut până acum să participe la proiectul nostru decât tangenţial. Şi participă, e drept, cu un aport destul de important. Numai că Oltchim-ul are deja formaţia de handbal feminin, iar noi, ca şi municipalitate, ne gândim că trebuie să existe în continuare şi această echipă şi să fie cât se poate de competitivă. Obiectivul lor principal în domeniul sportului este aşadar această echipă de handbal. În plus însă, colateral, ei ne ajută şi ne vor ajuta. Nu vrem deci să distrugem echipa de handbal – care are o tradiţie şi a avut şi nişte rezultate de-a lungul anilor, sperăm să le aibă şi-n continuare – pentru a realiza echipa de fotbal. Noi ne preocupăm, căutăm tot felul de soluţii, şi mai sunt şi altele pe care o să vi le spunem la momentul potrivit, astfel încât să creăm venituri proprii, pe care să ne bazăm indiferent că vrea un sponsor oarecare să ne dea bani. Aceste venituri suplimentare noi trebuie să le avem asigurate. Dacă reuşim în proporţie de 50-60 la sută să adunăm venituri proprii, fără publicitate şi sponsorizări, atunci va fi mai bine pentru CSM”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button