Liga II

Sase noutati pentru retur

CSM şi-a prezentat achiziţiile

 

Şase noutăţi pentru retur

 

   Conducerea clubului de fotbal CSM Rm. Vâlcea a organizat vineri, 3 martie, la stadionul „Municipal”, o interesantă conferinţă de presă în care-au fost trecute în revistă, pe rând, prezentarea celor şase achiziţii din această iarnă, obiectivele Primăriei ce privesc modernizarea şi amenajarea Complexului Sportiv din Zăvoi, concluziile tehnicianului Adrian Furnică după stagiile de pregătire efectuate de formaţia pe care-o antrenează şi câteva date importante despre Centrul de Copii şi Juniori, oferite de Gabriel Mangalagiu, şeful acestui centru.

Lot de 23 de jucători pentru retur

* acestora li se adaugă doi juniori promovaţi de la Centrul de Copii şi Juniori

 

  CSM Rm. Vâlcea va porni la drum în returul Diviziei B cu un lot format din 23 de jucători. Adică trei portari – Pampea, Rusandu şi Mihalache, nouă fundaşi – Dumitru, Georgescu, Balaci, Cumpănaşu, Raicu, Cercel, Roşca, Stanca şi Bier (venit de la UTA), şapte mijlocaşi – Lepădatu, Savu, Murineanu, Bolcu, Nica, Chiriţă (venit de la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”) şi Lazăr (venit de la Pandurii), patru atacanţi –Ciortan, Pena (venit de la Rapid II), Moţ (venit de la UTA) şi Câmpeanu (venit de la FC Naţional). Preşedintele Alin Trandafir spune că acestora li se vor adăuga doi juniori de la Centrul de Copii şi Juniori, Adrian Dandea – atacant şi Lucian Iordache – mijlocaş, ultimul fiind deja în pregătiri cu echipa în Grecia. „Sperăm să confirme ceea ce noi am văzut la ei. Într-un cuvânt, sperăm să ajungă mari fotbalişti, ca să avem certitudinea că funcţionează şi centrul acesta de copii şi juniori, care trebuie să formeze în timp jucători”, a mărturisit Trandafir. Faţă de turul campionatului sunt aşadar şase noutăţi, despre care preşedintele Comitetului Director al CSM, vice-primarul Nicolae Dicu, spune că au fost aduşi aproape pe gratis la Vâlcea. În ceea ce priveşte plecările, lista cuprinde tot şase nume: Cârstea, Stănescu, Cagnea, Costea şi fraţii Pufu.

 

Nicolae Dicu:

„Nu ne e teamă că am putea termina pe un loc care să ne ducă în Divizia A”

   Nicolae Dicu a făcut apoi referire şi la obiectivul pe care jucătorii CSM-ului îl au de îndeplinit în acest sezon al Diviziei B: „Obiectivul echipei a rămas neschimbat, rămânerea în acest eşalon sau mai precis clasarea între locurile 1-9. Acesta a fost obiectivul nostru de la început şi rămâne acelaşi şi acum. Este un obiectiv care, după rezultatele din tur, sunt convins că este realizabil. Acest obiectiv prevede deopotrivă toate variantele posibile: promovarea de pe locul 1, barajul de pe locul 2, evitarea retrogradării, deci este atotcuprinzător. Nu ne e teamă că am putea termina pe un loc care să ne ducă în Divizia A. De aceea ne-am şi propus locurile 1-9. Altfel spuneam locurile 3-9. Nu suntem pregătiţi în totalitate pentru Divizia A, pentru că trebuie să ne gândim în primul rând la baza materială şi aici ar mai fi lucruri de făcut. În al doilea rând, cu bugetul venituri şi cheltuieli pe care-l avem pregătit pentru echipă, cel puţin în acest moment nu putem să garantăm pentru o evoluţie în Divizia A. Sunt convins însă că pe parcurs, dacă echipa merge bine şi suntem în cărţi pentru a promova, de pe locul 1 sau la baraj, vom atrage alături de noi foarte mulţi oameni cu potenţă financiară. Şi-n felul acesta vom încerca să ajungem la nivelul unei divizionare A”.

La Astra Ploieşti, vineri, în nocturnă

În prima etapă din retur, elevii lui Adrian Furnică se vor deplasa pentru o confruntare de zile mari, la Astra Ploieşti. Partida cu actuala echipă a unui fost tehnician care-a lucrat cândva şi pe la Vâlcea, Petre Gigiu, va avea loc vineri, 10 martie, de la ora 18.30, la lumina reflectoarelor.

Terenul II din Zăvoi – o investiţie de 200.000 de euro

  Prezent la această întâlnire, vice-primarul Râmnicului, Nicolae Dicu, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Comitetului Director de la CSM, a trasat principalele planuri din acest an ale sponsorului echipei: „În paralel cu activitatea propriu zisă de fotbal a echipei de fotbal, aşa cum ne-am propus de anul trecut, Primăria Râmnicului – principalul acţionar al clubului – vrea în continuare să investească în această bază. Cea mai importantă investiţie pe care o avem în derulare în prezent – în valoare de peste 200.000 de euro – rămâne amenajarea şi montarea pe terenul II a gazonului sintetic, la dimensiuni omologate de FRF, astfel încât să se poată ridica la standardele federaţiei. Dorim să aducem un gazon de ultimă generaţie, pentru ca apoi să avem garanţia că peste 10-15 ani, acesta va fi folosit la fel de bine ca la început de către club. Vrem ca acest teren să contribuie la pregătirea optimă a echipei – mai ales în perioadele acestea de iarnă, de toamnă şi primăvară, când sunt ploi şi zăpadă. În Grecia, unde-am jucat pe asemenea terenuri am constatat că este o posibilitate deosebită de pregătire. Acest teren II va fi dat în folosinţă în maxim trei luni, aşa apreciem noi, pentru că acum nu se prea poate lucra şi va mai trece probabil încă o jumătate de lună până ce muncitorii îşi vor putea relua munca. Apoi, vor urma lucrările de consolidare a terenului, şi apoi sigur, se va face comanda pentru aducerea gazonului artificial, care va fi montat de la sosirea în ţară în termen de maxim două luni”. În atenţia edililor Râmnicului mai sunt dotarea întregului stadion cu scaune din plastic (obiectiv realizabil până în vară) şi recondiţionarea terenului I de joc, ca şi procurarea unei tabele de marcaj (obiective realizabile în toamnă).

– Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button