PSD, regele fotbalului vâlcean
Monstruoasa coaliţie pesedisto-liberală a dat verdictul:
PSD, regele fotbalului vâlcean
Din punct de vedere politic, victoria tânărului social democrat Mihai Persu în alegerile pentru şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal poate fi asimilată fără a se greşi cu o victorie a PSD împotriva PNL, culmea, cu sprijin liberal. Spunem asta întrucât şi copiii de grădiniţă au aflat probabil că, în timp ce Dumitru Lovin ar fi fost sprijinit, sanchi!, de primul eşalon al conducerilor filialelor judeţene ale PNL şi PD, Mihai Persu a primit concret o reală susţinere din partea liberalilor vâlceni, iar pe ultima sută de metri a competiţiei şi din partea câtorva aleşi locali PSD, luaţi la telefoane mărunte de către Întunecatul de la Consiliul Judeţean. Mai exact, capitalul politic pe care cu siguranţă îl va aduce sporirea cotei de popularitate a social-democratului în viitorul apropiat înseamnă, fără doar şi poate, câteva procente în plus la viitoarele alegeri, desigur, în favoarea filialei condusă de Ion Cîlea, deci, în defavoarea PNL. Chiar şi în condiţiile în care, după cum sublinia noul preşedinte al AJF Vâlcea, sub nici o formă nu se va urmări politizarea acestei instituţii, ba din contră, aici, „se doreşte un nou tip de management, apolitic, menit să ridice nivelul de performanţă în fotbalul din judeţul nostru”. Rezultatul alegerilor de la AJF Vâlcea, pe de altă parte, subliniază supremaţia pesediştilor în ceea ce priveşte „administrarea” sportului vâlcean. După cum se ştie, şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Vâlcea este condusă tot de un social-democrat, Adi Comănescu, care, de ce să nu recunoaştem, face o treabă foarte bună, munca sa fiind apreciată chiar şi de reprezentanţi ai Alianţei DA PNL-PD Vâlcea. La trei zile după anunţarea rezultatului alegerilor pentru şefia AJF, preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, l-a felicitat pe Mihai Persu pentru victorie şi i-a sugerat că i s-ar părea de bun simţ ca acesta să iasă din PSD, aşa cum, se pare, ar fi promis. Deocamdată, ne se ştie încă dacă liberalii care „au trădat” interesele PNL vor fi sancţionaţi pe linie de partid.
Eduard Dulăcioiu