Diverse

Dumitru Lovin, despre cei ce-i vor da votul la alegerile pentru sefia AJF:

Dumitru Lovin, despre cei ce-i vor da votul la alegerile pentru şefia AJF:

„Ştiu că oamenii fac sacrificii pentru echipa lor”

* preşedinţii de cluburi şi asociaţii sportive din Vâlcea nu mai pot fi păcăliţi

   Cu aproape 10 zile înainte de alegerile de la AJF Vâlcea, candidatul cotat ca fiind favorit la şefia fotbalului judeţean, Dumitru Lovin, s-a aflat în direct cu telespectatorii postului local de Televiziune Etalon. În cele ce urmează vă prezentăm o parte a dialogului avut de Lovin cu realizatorul emisiunii, Ionel Gerea.

* Domnule Dumitru Lovin, cum vă simţiţi acum, când mai sunt puţine zile până la finalul cursei?

Vreau să vă spun că mă simt destul e bine, deşi a trebuit să calc până acum pe câteva cadavre! Asta pentru că tot spun unii dintre contracandidaţii mei că pentru a câştiga alegerile, sunt dispus să calc şi pe cadavre!…

* Chiar aşa?…

– Da, de unde?! Eu am avut, cel puţin până acum, poate cea mai decentă campanie electorală, spre deosebire de alţi contracandidaţi de-ai mei care, se pare, nu prea au aceeaşi atitudine. Dar eu am promis ceva şi vreau să mă ţin de cuvânt până la capăt, cu orice risc. Am spus că vreau să fac ceva pentru fotbalul vâlcean, să încerc să-i conving pe cât mai mulţi primari de localităţi vâlcene cât de important este să ajute fotbalul. Până la urmă acesta e lucrul cel mai important. Nu trebuie să bagi bani, să cauţi nod în papură altor contracandidaţi ai tăi care ar putea să fie un adversar puternic., aşa cum fac alţii. Dar, aşa cum v-am spus, şi cum mă aşteptam, de fapt, „cooperativa” funcţionează. Şi n-are scrupule, încearcă prin orice mijloace să-şi atingă scopul, pentru că au văzut că pot să fiu un candidat puternic pentru ei. Însă oamenii nu mai pot fi amăgiţi. Eu cred că preşedinţii de cluburi şi asociaţii sportive din Vâlcea nu mai pot fi păcăliţi. Ei vor lucruri concrete, lucruri palpabile, nu idei fantomatice care devin din start nişte iluzii deşarte. Şi, lucrul cel mai important, aceşti preşedinţi de cluburi şi asociaţii sportive din judeţ, au discernământul şi puterea de a vedea şi de a înţelege cine are proiecte viabile în folosul fotbalului vâlcean şi cine vine cu idei care din start sunt irealizabile.

* Cunoaşteţi, de fapt, realitatea din teren? Ştiţi problemele cu care se confruntă oamenii din fotbalul vâlcean?

– Am spus şi repet, am un mare respect pentru cei ce ţin echipele de fotbal din Vâlcea, oameni pe care eu îi consider a fi nişte eroi. Oamenii aceştia fac nişte sacrificii fantastice pentru a ţine acele echipe şi, aşa cum mai spuneam, dacă ar şti soţiile lor unde se duc banii, i-ar bate! Ei fac acest sacrificiu din „nebunia” lor, din dorinţa, din ambiţia de a nu-şi omorî propriul lor „copil”, echipa de fotbal. Ştiu că oamenii fac sacrificii pentru echipa lor, de aceea e important ca tu, cel care vrei să fi viitor preşedinte al AJF-ului, să nu-l mai îndatorezi încă o dată. De aceea eu am fost adeptul ideii de a analiza situaţia destul de atent şi de a micşora povara asta, a taxelor date de echipe la AJF, pe cât posibil la limita minimă

* De unde ştiţi asta?

– Cum de unde ştiu? Păi, nu v-am spus, eu vin de-acolo, din mijlocul lor. Eu ştiu cât de greu se strâng banii la o echipă pentru a plăti baremul de arbitraj, pentru a plăti eventual şi observatorul. Eu ştiu pentru că am trăit pe propria piele aceste lucruri deloc plăcute. Vă daţi seama cum trebuie să te simţi tu, delegat de echipă, când mai sunt cinci minute de joc şi tu n-ai strâns banii să plăteşti arbitrajul?! Vă daţi seama că atunci eşti dispus să te căciuleşti pe lângă oamenii care vin la teren pentru 10 sau 20.000 de lei?! Repet, eu ştiu pentru că am fost, am simţit şi am trăit astfel de momente. De aia vă spun că sunt oarecum un prigonit al fotbalului vâlcean într-o vreme în care mi s-au furat trei campionate. Tocmai de aceea eu n-am fost agreat de fosta conducere şi mi s-au pus tot felul de „beţe-n roate”, pentru că eu am avut ca şi acum o coloană vertebrală. N-am acceptat şi nu voi accepta să intru în vreo „morişcă” din asta fotbalistică din care să iasă la suprafaţă eventual o echipă care să câştige campionatul şi să promoveze. Nu, dom’ne, eu n-am acceptat şi nu voi accepta niciodată aşa ceva! 

* De ce?

– Cum, de ce?! Pentru că n-am vrut şi n-am rămas dator nimănui în viaţă. De asta poate am pierdut, dar nu-mi pare rău. Pentru că am vrut şi mi-am păstrat integritatea morală. De asta mi s-au şi furat acele campionate. Atunci, la vremea respectivă, am fost revoltat de lucrul acesta. Era clar că e o comandă şi nu se putea face nimic. Nu vreau să pozez acum în victimă, însă vă aduc aminte că atunci, în semn de protest pentru „circul” acela de campionat am boicotat câteva meciuri. Şi nu era prima dată când eram furat la drumul mare. Şi încă ceva, atunci i-am spus celui ce dădea bani la echipa la care eu eram antrenor, să ne retragem din campionat. Cineva i-a spus, însă, că nu dă bine să se retragă din campionat şi am continuat. Apoi, la ceva vreme după aceea, omul respectiv mi-a spus că îi pare rău că n-am retras echipa din campionat atunci. Vroiam să punem pe picioare un centru de copii şi juniori la Băbeni, că despre asta e vorba, şi să înscriem în campionat, la câţiva ani după aceea, prima grupă de juniori. Dacă se întâmpla asta atunci, acum la Băbeni ar fi fost un centru puternic de copii şi juniori.

* Am ajuns la acest capitol, al copiilor şi juniorilor. Se vorbeşte despre intenţia de revenire a campionatului de juniori la nivelul Diviziei D…

– Acesta e un subiect extrem de delicat. Trebuie, ca preşedinte al AJF-ului, să poţi găsi mijloacele prin care să-i convingi pe reprezentanţii echipelor din Divizia D de necesitatea acestui lucru. Va fi greu, pentru că ei consideră, pe bună dreptate, oarecum, reintroducerea campionatului la juniori, drept o altă povară în plus. Repet, însă, ceea ce am spus şi cu altă ocazie, în acest caz trebuie făcut aşa cum decid preşedinţii de echipe. Se poate face un miniturneu la sfârşitul săptămânii, se poate face un campionat pe zone, în ultimă instanţă, dacă preşedinţii de cluburi hotărăsc, se poate ajunge la a juca o comună cu alta, ambele învecinate. Important e că mulţi dintre preşedinţii aceştia de cluburi îşi dau seama de importanţa şi necesitatea unor grupe de copii şi juniori şi implicit a unui campionat de acest gen, însă se lovesc şi în această situaţie de bani.

* Despre factorul politic ce spuneţi, ar putea influenţa câştigarea alegerilor?

– S-a tot spus că eu aş fi susţinut de ba un anumit partid, ba de mai multe, la un moment dat. eu spun că sunt simple fabulaţii. Cei ce spun asta uită un lucru. Eu am recunoscut faptul că am o gândire liberală. Dar nu sunt membru al nici unui partid. E drept, am fost director general la Agricultură pe vremea PSD-ului. Am înţeles să muncesc corect pentru că pentru asta eram plătit. Apoi au venit ceilalţi la conducere. Şi atunci am fost o vreme în funcţie şi, la fel, am înţeles că trebuie să fac treabă din acelaşi motiv. Dar, vă reamintesc faptul că chiar şi la lansarea unui contracandidat al meu în sală au fost prezenţi mai mulţi oameni politici de diferite „culori” să le spunem. Chiar şi primari, care au sigur treabă oarecum cu politicul, dar şi oameni de fotbal. Şi hai să ne amintim. În primul rând în sală au fost preşedinţii de la tineret, atât de la liberali, Bogdan Pistol, dar şi de la partidul al cărui membru este contracandidatul meu. E vorba de Costi Rădulescu. Apoi, l-am mai văzut în sală pe Mircea Poenaru, cel care are cunoştinţe în judeţ de pe vremea cât a fost director la DSJ. L-am văzut în sală pe Dan Săraru, primarul de la Şirineasa, care ar putea influenţa alţi prieteni sau colegi ai săi de partid, primari, să voteze cu persoana respectivă. Am dat doar câteva nume, dar lista ar putea continua. Vedeţi, şi atunci unde e susţinerea mea politică?!

* Cum aţi contracarat dumneavoastră această atitudine?

– Prin exemple concrete. Am fost şi voi continua să merg prin localităţi, să vorbesc cu primarii, cu cei ce au puterea de decizie, să ajute fotbalul. Dar nu cu vorbe, e cazul să se treacă la fapte. O echipă de fotbal a unei comune, a unei localităţi reprezintă de fapt comunitatea respectivă. Pe lângă latura sportivă pe care o implică acest lucru, e vorba şi de o reclamă, o publicitate fantastică pe care localitatea şi-o poate face. Primarii  trebuie să înţeleagă că e important să-i scoţi pe tineri din baruri, să-i înveţi să facă sport, să-i faci să înţeleagă ce presupune o întrecere sportivă în care există totdeauna un învins şi un învingător. Trebuie să limităm pe cât posibil scandalurile, bătăile care apar pe fond de băutură. Vedem peste tot că se bat fraţii între ei, că fiul îşi loveşte mama pentru că aceasta nu-i dă bani să-şi cumpere băutură, şi aşa mai departe Sigur, veţi spune că şi la sport sunt incidente. Da, dar nu se compară cu cele de care aminteam dinainte. Într-o întrecere sportivă mai apar certuri, deşi ar fi de dorit să nu se întâmple asta, însă din dorinţa de a câştiga. Deci, primarii care mai au încă dubii în privinţa aceasta, trebuie convinşi să le dea tinerilor din localitatea respectivă şansa de a demonstra că sunt cei mai buni. Eu am vorbit cu câţiva primari în acest sens. Trebuie să fac o precizare, însă, pentru că e important. N-am cerşit şi nu cerşesc prin asta voturi. Am vorbit cu primarul din Horezu care a înţeles importanţa fotbalului local în peisajul fotbalistic intern şi a promis că se va implica în susţinerea acestui sport. Dar primarul nu va vota la Adunarea Generală, deci nu pot spune că mi-am atras prin asta un vot. E adevărat, în zonă sunt trei echipe, dar nu poate primarul să-i oblige pe reprezentanţii acestor formaţii să voteze cu mine. La fel, într-o altă comună. Primarul a înţeles şi a promis că sprijină fotbalul local, însă cel care va vota la adunarea generală este delegatul echipei. Să nu-mi spuneţi mie că se duce primarul şi-i spune acelui delegat cu cine să voteze! Şi exemplele ar putea continua. Eu nu m-am dus la delegaţii de echipă, că mi-era uşor să-i iau deoparte şi să le promit marea cu sarea. Eu vreau să fac ceva, să câştige fotbalul vâlcean, nu urmăresc nici un alt scop. Chiar un prieten îmi spunea că odată ce am intrat în cursa asta m-am legat la cap fără să mă doară. Însă eu sunt un luptător, ştiu că pot face ceva pentru fotbalul vâlcean. De aceea nici n-am făcut promisiuni pe care apoi să nu le pot respecta. Ştiu că voi, presa, ţineţi la asta şi e important să ai capul sus şi să fi convins că ceea ce ai promis poţi realiza.

 A consemnat Ionel GEREA 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button