Liga III

Perioada proastă a „chimiştilor” continuă

FC Oltchim Rm. Vâlcea – Viitorul Pucioasa 1-1 (1-1)

După rezultatul ruşinos realizat în prima deplasare a acestui campionat, jucătorii antrenaţi de Ion Lazăr aveau nevoie de o victorie pe teren propriu pentru a face uitat acel eşec. Erau convinşi că o pot obţine, mai ales că adversarul, Viitorul Pucioasa, chiar dacă învinsese în prima etapă, nu era de speriat. A venit totuşi cu gândul la toate cele trei puncte, acest lucru fiind demonstrat şi de jocul deschis practicat. Elevii lui Sică Bîrdeş au dat dovezi că-şi doresc victoria încă din primele minute când au creat două acţiuni importante care n-au avut, însă, efect pe tabela de marcaj.

Cei care-au deschis scorul au fost jucătorii Oltchim-ului care în minutul 10 au profitat de o indecizie în apărarea oaspete. Mingea a ajuns în careul mic, la Bărbuţ, rămas singur cu portarul advers pe care l-a şi „executat”: 1-0. Viitorul a căutat să obţină cât mai repede egalarea şi, după câteva încercări nereuşite, a venit şi golul de 1-1. Era minutul 39 când „chimiştii” s-au lăsat surprinşi în apropierea careului propriu. Mingea a ajuns numai bine pentru şutul violent al lui Adam deviat de Bărbuţ în poarta lui Monea. Gazdele au avut şansa de a trece din nou în avantaj cu puţin înainte de pauză, însă portarul advers, Niţă, şi-a început reprezentaţia. În partea secundă s-a dovedit a fi îngerul păzitor al grupării din Pucioasa. Tiron, Creangă, Vasile, Smedescu şi Preda, autorii unor acţiuni importante, nu l-au putut învinge. Singura şansă ar fi fost, probabil, ca Oltchim-ul să primească măcar un penalti din cele două solicitate de Marinescu şi Smedescu, însă era greu ca centralul să arate punctul cu var. Astfel, s-a terminat 1-1 şi gruparea antrenată de Ion Lazăr rămâne în a doua jumătate a clasamentului, alături de echipele care au dezamăgit în acest început de campionat.
Au arbitrat: Ilarie Păsărin – la centru (din Rovinari), ajutat la cele două linii de asistenţii Pavel Tutunaru (Tg. JIu) şi Gheorghe Dănăşel (Bumbeşti Jiu). Rezervă: Marius Bîrzan (Tg. Jiu). Observator: Liviu Pântea (Bucureşti).
Pentru FC Oltchim au evoluat: Monea – Dănuleţ, Stoica, Bărbuţ, Creangă, Vasile, Pană, Marinescu, Tiron, Preda, Cumpănaşu. A mai jucat Smedescu.

Vlădoi, în afara lotului

Înfrângerea suferită în faţa celor de la Adunaţii Copăceni nu s-a lăsat fără urmări. Portarul Marius Vlădoi a tras ponoasele acelui eşec, fiind considerat vinovat pentru diferenţa mare de scor consemnată. „Dacă a avut probleme şi nu mai putea apăra, trebuia să-i spună antrenorului, nu să stea să primească şase goluri”, a fost ideea pe care s-a bazat preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, Mihai Diculoiu, atunci când a luat măsura excluderii din lot a lui Vlădoi pentru o perioadă nedeterminată. Titularul de drept din poarta grupării „chimiste” a stat în tribună la meciul cu Viitorul Pucioasa, însă ar putea reveni pe teren la partida de vineri, 29 august.

Încă o înfrângere şi iar se schimbă antrenorul

Liderul de sindicat de la SC Oltchim SA, inginerul Mihai Diculoiu a avertizat conducerea tehnică că mai are la dispoziţie un meci pentru a demonstra că merită să continue să pregătească echipa. „Dacă vom pierde şi următoarea partidă din deplasare, atunci va trebui să facem altă schimbare de antrenor. Şi de această dată vom aduce un tehnician din afara clubului. În acest caz, unul dintre instructorii sportivi de la FC Oltchim îşi va pierde postul”, a atenţionat preşedintele singurei echipe vâlcene din Liga a III-a.

„Dacă nu aranjează cu adversarii, vin cu tolba plină de goluri şi de la Craiova”

Vineri, 29 august, jucătorii antrenaţi de Ion Lazăr au şansa de a-şi îmbunătăţi situaţia. Întâlnesc în deplasare o echipă nou promovată, care a acces în Liga a III-a chiar după un meci disputat la Vâlcea. Mai exact, la Drăgăşani. În ciuda faptului că de-abia au luat contactul cu cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, craiovenii de la Prometeu au reuşit să atragă atenţia în primele etape. S-au impus în ambele meciuri disputate până acum, aşa că vor aborda meciul cu Oltchim-ul din postura de lideri. Au moralul bun, spre deosebire de vâlceni care se află sub presiunea conducerii clubului, decisă să continue cu măsurile drastice în cazul unor rezultate negative. Au pierdut încrederea tuturor şi mai ales a inginerului Diculoiu care este de părere că „dacă nu aranjează cu adversarii, se vor întoarce de la Craiova cu tolba plină de goluri”. Acest lucru i-ar putea ambiţiona totuşi pe „chimişti” şi astfel să încerce să obţină victoria.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button