Editorial Politic

Costi s-a băgat singur în story-uri despre curve, bani murdari, asfalt, droguri şi motoare :))

Zilele acestea, în politica vâlceană, s-a întâmplat un lucru haios şi ciudat în acelaşi timp, care – surprinzător! – a trecut aproape neobservat. Constantin Rădulescu a postat pe o reţea de socializare un clip cu imagini de la staţia de asfalt realizată de RAJDP la Galicea. A devenit viral şi părea să-şi atingă scopul. „Staţia de asfalt merge în plin” a scris preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, arătând mai jos şi obiectivul pentru care se trage tare: modernizarea DJ 703G. A pus însă pe fundal o melodie extrem de controversată şi total nepotrivită contextului. Pentru că probabil, la şcoală, a făcut mai multă rusă sau nu s-a lipit de el engleza, Costi a ales „All the way up” a lui Fat Joe. Este adevărat că autorul a rupt topurile şi a lansat această melodie pentru a le face în ciudă duşmanilor. Pesemne că şi şeful CJV a avut în minte acelaşi lucru, gândindu-se la liberali, numai că textul cu care a ieşit la rampă este despre cât de şmecher se crede autorul, despre curvele sale, „iarbă”, cocaină, prostituate, motoare, opulenţă, bani murdari, vile, bijuterii, sex şi alte … nenorociri. Măcar dacă se prindea de gafă cineva din cercul lui… şi-i atrăgea atenţia, dar ce să faci cu „tufele de Veneţia”? Mulţi au văzut, puţini au priceput şi s-au grăbit să-i distribuie postarea. Norocul lui că liberalii din Vâlcea sunt mai praf chiar şi decât ăia 10-15 consilieri pe care i-a angajat la Consiliul Judeţean! :))

Articole Similare

Back to top button