Liga V

2-0 nu a fost un scor periculos pentru Șușani. Trupa primarului Costi Tudor, la al 16-lea succes

CS Șușani a reușit, duminică, să obțină a 16-a victorie stagională. S-a impus cu scorul de 4-2 în fața penultimei clasate, Victoria Frâncești. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză. Gigi Vâlceanu și Cosmin Pandelică au marcat. Nu a fost un scor periculos. În partea secundă, formația coordonată… din tribună de Stelu Pietraru și Romică Mitrache a mai punctat de alte două ori, prin același Pandelică, dar și prin Marian ”Luigi” Corjuc. A fost 3-0, 3-1 , 4-1 și 4-2.

”Rezultatul este meritat, chiar dacă și oaspeții au avut o comportare bună. Nu arată de locul pe care-l ocupă în clasament. De fapt, nu știu dacă a fost vreo echipă despre care să putem spune că e mult sub celelalte. Valorile sunt oarecum apropiate. Rezultatele au fost influențate aproape mereu de cum a reușit să-și strângă fiecare lotul. Toți ne-am confruntat cu aceste probleme. Poate Galicea a fost peste, pentru că a avut un lot omogen, Gușoeni e o echipă bună, cu jucători de calitate, iar la Mihăești a contat experiența. Mereu am spus că cine nu are bătrâni, să-și cumpere. Am fost adeptul acestei strategii, de a miza și pe jucători cu experiență. Și pe noi ne-au ajutat mult cei trecuți sau care se apropie de 40 de ani. Ion Mircea, Costi Dumbravă, care și acum a avut câteva parade senzaționale, Toni și Nicu Buniță și toți ceilalți sunt jucători de calitate. Felicit toată echipa! Țin foarte mult la tot lotul, îi apreciez pentru ce au demonstrat și le mulțumesc pentru locul ocupat acum în clasament. Mai avem o etapă, la Lăpușata. Sper să trecem cu bine și de ea, să ne bucurăm de vacanță. Toată lumea o așteaptă. A fost un sezon greu și lung, cu 30 de etape, cu intermediare. Îmi doresc ca la toamnă să ne întâlnim în aceeași formulă, să reușim să rămânem un grup frumos”, a spus Stelu Pietraru.

Articole Similare

Back to top button