Liga III

„Marian Deaconescu e genul de antrenor care ştie perfect să comunice cu tinerii”

* Alin Bunescu este mulţumit de condiţiile pe care le-a întâlnit la noua sa echipă, precum şi de colaborarea cu tehnicianul echipei şi cu ceilalţi jucători

Alin Bunescu afirmă că, iarna aceasta, a fost contactat de reprezentanţii mai multor echipe de top din campionatul Ligii a IV-a, dar a ales să se legitimeze la FC Oltchim pentru a putea disputa jocuri de calitate. „Vrăjală” nu regretă că a plecat de la Damila Măciuca, deoarece noul colectiv în care s-a integrat i se potriveşte perfect. „Mi se pare normal să alegi Liga a III-a, în care joacă echipe care deţin stadioane mult mai bune decât cele din judeţ. Cred că mai pot juca încă doi-trei ani la acest nivel. În plus, la FC Oltchim există un colectiv de tineri extraordinari, cu foarte mult bun simţ, cum rar întâlneşti în fotbal. Toată lumea îşi vede de treabă. Nu există presiune din partea conducerii, chiar dacă suntem undeva în coada clasamentului. Iar domnul antrenor Marian Deaconescu ştie perfect să le explice celor tineri cum să se aşeze în teren, cum să gândească un joc, iar asta înseamnă foarte mult pentru o echipă. Am fost foarte bine primit la Oltchim. Am reuşit să şi marchez în amicalele în care am jucat. O să fac tot posibilul să dau cât mai multe goluri în retur şi să-mi ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivul”, a spus Alin Bunescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button