Administratie

„Soluţie” de criză:

Mansarda Spitalului Judeţean de Urgenţă redevine un simplu pod

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea pare să fi uitat de criză, motiv pentru care se lansează în tot felul de proiecte fără susţinere financiară concretă. Mai nou, preşedintele instituţiei a lansat ideea modernizării Spitalului Judeţean de Urgenţă fără avizul pompierilor, dar şi înfiinţarea unei noi secţii de ginecologie în cadrul SJU, cu toate că nu are bani nici pentru a le întreţine pe cele deja existente. De asemenea, şeful judeţului a uitat să specifice faptul că, pentru demararea acestui proiect, va fi obligat să dezafecteze mansarda şi să o readucă la destinaţia iniţială, de pod, pentru că pompierii au refuzat să-şi dea avizul.
Conducerea judeţului s-a răzgândit: nu mai transformă Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Râmnicu Vâlcea în secţie a SJU,  pentru obţinerea celor 4 stele necesare acreditării, ci îl păstrează sub forma actuală, înfiinţând o secţie nouă în cadrul Spitalului. Ion Cîlea nu a specificat sursa de finanţare şi nici dacă are sau nu acordul Ministerului Sănătăţii pentru demararea acestui proiect. Şi asta nu e tot. Săptămâna trecută, tot Ion Cîlea a declarat că va demara lucrările de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi fără avizul ISU, pentru că nu are nevoie de el. Social-democratul scăpat „păsărelul” în şedinţa CJ din 30 septembrie, spunând că proiectul va demara în curând, pentru că a găsit o soluţie de ocolire a legii. „SJU este un spital de gradul 4 şi trebuie să-l aducem, prin reabilitare, la gradul 2 A. Pentru a ne încadra în ordonanţa care prevede clasificarea spitalelor, vom fi obligaţi să înfiinţăm în cadrul spitalului secţii de ginecologie, de nefrologie şi un serviciu SMURD. Secţia o vom face după modernizarea spitalului, când vom scoate administrativul din mansardă şi vom muta acolo o secţie medicală. DSP a fost de acord; urmează să găsim spaţii pentru administrativ. Nu avem nevoie de avizul ISU pentru începerea lucrărilor; am găsit eu altă soluţie”, a spus preşedintele CJ. La rândul său, Adrian Mesescu, inspectorul şef al ISU Vâlcea, a declarat: ,,ISU nu şi-a dat avizul şi nu şi-l va da, chiar dacă se vor face presiuni. S-au mai făcut şi altă dată, dar tot fără succes. Vor obţine avizul doar dacă conducerea spitalului va face ce i s-a cerut. Soluţia Consiliului Judeţean este să desfiinţeze mansarda şi să o readucă la destinaţia iniţială, de simplu pod, altfel nu poate demara lucrările. În acest caz, se va respecta proiectul iniţial, pentru care are deja avizul de funcţionare”, a declarat Adrian Mesescu. Dezafectarea mansardei presupune automat evacuarea personalului TESA care-şi desfăşoară activitatea în mansardă, altfel că oricum CJ va avea probleme cu demararea proiectului.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button