Politica

„Primă de nesimţit”, pentru slujirea conducătorului iubit

Criză, criză, dar prefectul Petre Ungureanu şi-a tras anul trecut o primă de merit de 120 milioane lei vechi, pentru trei luni de activitate ca prefect al judeţului. În mod normal, prefectul ar fi trebuit să împartă prima cu ceilalţi doi foşti prefecţi: liberalul Radu Renga, care a prins două luni de mandat şi social-democratul Remus Grigorescu, pentru 7 luni de mandat. Ultimul era şi cel mai îndreptăţit, pentru că avea mandatul cel mai lung, dar prefectul-avocat Petre Ungureanu a decis că nu se face, în definitiv prima a venit nominal, ca răsplată pentru activitatea întreprinsă la alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, când preşedintele Traian Băsescu ştia cu trei ore înainte de închiderea urnelor cu ce scor va câştiga alegerile. O asemenea performanţă merită o primă pe măsură.
Şi dacă tot e criză, pentru unii, Guvernul a decis reducerea numărului de salariaţi din prefecturi şi deconcentrate, dar nu şi reducerea sporurilor. Prefectura Vâlcea are prevăzute, pentru acest an,  30 miliarde lei, pentru cheltuielile de personal, din care 900 milioane lei vechi, pentru salarii de merit; 650 milioane lei vechi – prime de vacanţă; 82 milioane lei vechi –spor pentru  condiţii de muncă; aproape un miliard pentru fondul de premii; 4 miliarde lei vechi – norma de hrană, ca pe front şi aproape două miliarde lei vechi sporuri de vechime. D.N.

Articole Similare

One Comment

  1. Pài mài nenicà, cind eu spun mereu cà prefectul nu isi are rost in judet. Dumneavoastrà mà contraziceti. Prefectul este numit politic, presedintele Consiliului Judetean este ales de popor, si asa greul judetului il duce Consiliul Judetean, ce face acfest prefect cu gasca lui, consumà gazul si hirtia degeaba, ce centralizeazà el de la consiliile comunale si municipale, se gàseste la domnul Cilea totul. Mai face ceva mai minte pe Bàsescu cu unele cifre si fapte eronatr. Deci bugetul prefecturi, ar trebui redistribuit la consiliile populare comunale, si domni din prefecturà la munca de jos cu iei.

Lasă un răspuns

Back to top button