Liga IV

„Nu ne facem iluzii, nu ne implicăm în lupta pentru promovare”

* chiar dacă Flacăra Horezu s-a apropiat la 5 puncte de fruntaşele Damila şi Voinţa, antrenorul Vicenţiu Marinescu spune că echipa din Treapt nu se gândeşte să facă saltul în eşalonul superior

Flacăra Horezu şi-a continuat evoluţiile bune din acest sezon, învingând cu 3-2 în deplasare pe Olteţul Zătreni, dar antrenorul Vicenţiu Marinescu spune că echipa din Treapt nu vrea să se implice în lupta pentru promovare. „Chiar dacă ne-am apropiat la doar 5 puncte de Damila Măciuca şi Voinţa Orleşti, nu ne facem iluzii, nu ne gândim să promovăm. Vrem doar să practicăm un fotbal de calitate, să avem rezultate bune, iar băieţii să fie mulţumiţi, precum şi cei care ne susţin, în speţă primarul din Horezu, Constantin Niţu, care a arătat că e mereu alături de echipa de fotbal”, ne-a precizat antrenorul-portar Vicenţiu Marinescu, care la Zătreni a lăsat locul între buturi juniorului Ursescu. Horezenii au o misiune aparent lejeră în următoarea rundă, atunci când vor înfrunta Lotru Brezoi pe teren propriu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button