Liga V

„Ne retragem din campionat dacă vom mai avea parte de arbitraje precum la Copăceni”

* Olteţul Zătreni a pierdut în faţa Cernei, pentru înfrângere dând vina pe arbitraj 

De obicei, echipele considerate mai slabe se plâng de arbitraj. Nu şi cele favorite la câştigarea primului loc, indiferent de eşalonul din care fac parte. În runda disputată la sfârşitul săptămânii trecute au făcut excepţie de la această regulă nescrisă oficialii şi jucătorii Olteţului Zătreni, nimeni alta decât formaţia de pe primul loc din Seria a IV-a. Olteţul a pierdut la Copăceni, în faţa Cernei, cu scorul de 4-3, înfrângerea suferită fiind pusă în spatele arbitrilor. 

„Centralul Truţă şi-a bătut joc de munca noastră!”

„Ne-a făcut praf arbitrul! Nu se poate aşa ceva. Am vrut să retrag echipa de pe teren, pentru că şi-a bătut joc centralul, un arbitru divizionar, din Băbeni, de munca acestor copii. În minutul 5 ne-a eliminat portarul, pe Herăscu, pentru că ar fi oprit mingea cu mâna în afara careului. Am fost nevoiţi să improvizăm, am băgat un jucător de câmp în poartă, iar imediat am primit gol din lovitură liberă. S-a făcut 2-0 după primul sfert de oră, asta pentru că arbitrul Truţă le-a acordat celor din Copăceni şi un penalti. Am marcat şi noi pentru 2-1 până la pauză dintr-un şut de pe la 40 de metri, pentru că altfel nu puteam. N-am fost lăsaţi să jucăm, cu greu am reuşit să ieşim din propria jumătate. Râdeau şi oamenii de pe margine de noi, de felul în care în care am fost trataţi. În aceste condiţii, gazdele au reuşit să mai înscrie de încă două ori. Şi noi am marcat de două ori, dar în ultimele 10 minute, când am fost lăsaţi să jucăm. Nu mai era, însă, nimic de făcut”, s-a plâns antrenorul liderului din Zătreni, Ionel Stoica. 

Liderul a vrut să se retragă de pe teren

Totodată acesta ne-a mai informat că în acest meci a intenţionat, la un moment dat, din cauza erorilor pe care le-ar fi comis arbitrul contra Olteţului, să-şi retragă echipa de pe teren. A renunţat la idee, însă a atenţionat că gruparea din Zătreni nu va mai accepta astfel de prestaţii ale cavalerilor fluierului pe viitor. „Vom ajunge chiar până la a retrage echipa din campionat dacă vom mai avea parte de astfel de arbitraje. Să vadă tot judeţul cum o echipă aflată pe primul loc la Liga a V-a se retrage din competiţie”, a atenţionat antrenorul liderului.

Atitudinea lui Ionel Stoica a fost taxată, însă, de un apropiat al formaţiei din Copăceni, Nelu Văduva, care şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de a acuzele celor din Zătreni. „Domnul Stoica nu a folosit un limbaj adecvat. Pe tuşieră a făcut-o «albie de porci», iar centralului am auzit chiar că i-ar fi dat o palmă. Nu ştiu însă dacă acest lucru este adevărat. Oricum, ei s-au plâns de arbitraj, dar de golul nostru anulat degeaba, marcat la scorul de 1-0, de ce nu au spus nimic? Apoi, aş vrea ca Ionel Stoica să răspundă şi la întrebarea: «Numai aşa a câştigat Olteţul, ameninţându-i pe arbitri că merge la FRF şi-i dă afară din arbitraj?». Şi am mai fost surprins de faptul că la sfârşitul meciului antrenorul oaspeţilor a spus că «La câţi bani băgăm în AJF, cum să nu câştigăm!?». Apoi, aş vrea să le mai spun că nu au cea mai bună echipă din serie. Cea mai frumoasă este Saldi Cernişoara”, a afirmat Nelu Văduva. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button