Economie

Vintilă Chelcea, dezamăgit că şi masterplanul judeţean în domeniul deşeurilor este compromis total

După ce, în urmă cu doi ani, a retras oraşul Berbeşti din ADI Apa Vâlcea, supărat că nu este ajutat să introducă sistemul de canalizare în localitatea sa, acum, primarul Vintilă Chelcea se gândeşte foarte serios să iasă şi din asociaţia judeţeană de salubrizare. Argumentul său, foarte corect de altfel, este acela că, şi aici, investiţiile promise au rămas doar pe hârtie. „După un deceniu, noi tot aşteptăm să se facă depozitul de gunoi de la Roeşti. Mă îndoiesc că se mai face… A trecut exerciţiul financiar 2007-2013 şi s-au pierdut bani europeni – zeci de milioane de euro. În curând, se va încheia şi perioada de implementare 2014-2020, fără să avansăm cu nimic”, a explicat edilul PNL, total dezamăgit de actualii guvernanţi din judeţ şi de la nivel naţional. Din punctul său de vedere, dezvoltarea comunităţilor locale, în Vâlcea, nu este posibilă dacă CJV şi Guvernul nu mişcă deloc. „Sunt proiecte precum cele prevăzute în masterplanul judeţean în domeniul apei şi canalizării, sau cum ar fi autostrada Sibiu – Piteşti, calea ferată Vâlcea – Vâlcele, fără de care ceea ce facem noi, primarii, are un efect mult mai mic decât ar trebui. (…) Dar, revenind la canalizare, eu am investit din bugetul local 30 de milioane pentru 5 kilometri de canalizare. Până la 34 de kilometri, mai am cale lungă… În plus, sunt probleme cu staţia de epurare. Încă nu mi-am pierdut total încrederea şi sper ca, măcar în al 12-lea ceas, guvernanţii să înţeleagă că şi la Berbeşti trăiesc oameni, că şi noi plătim taxe şi impozite care ajung la bugetul de stat, că merităm condiţii decente de trai şi alocări de fonduri pentru proiectele primăriei”, a detaliat primarul Vintilă Chelcea. Edilul PNL a adăugat că una dintre soluţiile pe care le vede pentru canalizare ar fi repartizarea fondurilor necesare prin PNDL. Documentaţia a fost depusă în 2017 şi mai trebuie doar să fie luată în seamă de Guvernul României, care a uitat se pare ce a promis Uniunii Europene. Intrăm în 2020 şi în foarte multe localităţi din ţară încă se trăieşte ca în Evul Mediu, fără apă şi canalizare.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button