Diverse

Tricolorele dispută în week-end primul meci din grupele principale, împotriva Olandei

* duelul va avea loc duminică, 9 decembrie, de la ora 19.00

Naţionala de handbal feminin a României se află în formă maximă la Campionatul European din Franţa! Tricolorele au obţinut trei victorii magnifice în Grupa D şi au terminat cu maximum de puncte (6), astfel că au avansat en-fanfare în următoarea fază a competiţiei. Toate cele trei handbaliste de la SCM Rm. Vâlcea care au fost convocate în lot de selecţionerul Martin Ambrosio şi-au adus contribuţia la succesele concludente cu Cehia (31-28), Germania (29-24) şi Norvegia (31-23).
Portăriţa Yuliya Dumanska a fost eroina meciurilor cu Cehia şi Norvegia, când le-a ajutat pe tricolore să se desprindă pe tabela de marcaj prin intervenţiile sale extraordinare. Pe de altă parte, extrema stângă Cristina Florică s-a remarcat în confruntarea cu Germania, când a marcat de două ori, după ce a punctat o dată şi cu Cehia. Şi pivotul Raluca Băcăoanu şi-a trecut numele pe lista marcatoarelor, în primul joc disputat de tricolore în Franţa, când a înscris un gol.

România şi reprezentativa Ţării Lalelor, singurele echipe cu punctaj maxim de la Euro 2018

Conform regulamentului de desfăşurare a competiţiei, tricolorele vor porni în următoarea etapă a Campionatului European cu două victorii (cele din partidele cu Germania şi Norvegia) şi împart cu Olanda primele două poziţii în clasamentul Grupei Principale II. Reprezentativa Ţării Lalelor a încheiat, de asemenea, cu punctaj maxim, prima fază a competiţiei şi va fi chiar următoarea adversară a româncelor la Euro 2018. Duelul se anunţă a fi foarte interesant, din moment ce România şi Olanda sunt singurele echipe prezente în Franţa care au terminat grupele preliminare cu trei victorii din tot atâtea meciuri jucate. Meciul dintre cele două va avea loc duminică, 9 decembrie, de la ora 19.00.
Ulterior, naţionala din Carpaţi va mai juca, pe rând, cu Spania (marţi, 11 decembrie, de la ora 19.00) şi Ungaria (miercuri, 12 decembrie, tot de la ora 19.00). Pentru a accede în semifinale şi a continua lupta pentru titlul european, Cristina Neagu & Co. trebuie să termine pe primele două poziţii ale clasamentului în Grupa Principală II. (N.C.)

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL EUROPEAN / Franţa (29 noiembrie – 16 decembrie 2018)

GRUPELE PRELIMINARE

Grupa A

• Vineri, 30 noiembrie:
Serbia – Polonia 33-26
Danemarca – Suedia 30-29

• Duminică, 2 decembrie:
Polonia – Danemarca 21-28
Suedia – Serbia 22-21

• Marţi, 4 decembrie:
Suedia – Polonia 23-22
Danemarca – Serbia 25-30

Clasament final

1. Serbia 3 2 0 1 84-73 4p.
2. Suedia 3 2 0 1 74-73 4p.
3. Danemarca 3 2 0 1 83-80 4p.
4. Polonia 3 0 0 3 69-84 0p.

Grupa B

• Joi, 29 noiembrie:
Franţa – Rusia 23-26

• Vineri, 30 noiembrie:
Muntenegru – Slovenia 36-32

• Duminică, 2 decembrie:
Slovenia – Franţa 21-30
Rusia – Muntenegru 24-23

• Marţi, 4 decembrie:
Rusia – Slovenia 27-29
Franţa – Muntenegru 25-20

Clasament final

1. Rusia 3 2 0 1 77-75 4p.
2. Franţa 3 2 0 1 78-67 4p.
3. Muntenegru 3 1 0 2 79-81 2p.
4. Slovenia 3 1 0 2 82-93 2p.

Grupa C

• Sâmbătă, 1 decembrie:
Ungaria – Olanda 25-28
Spania – Croaţia 25-18

• Luni, 3 decembrie:
Croaţia – Ungaria 18-24
Olanda – Spania 28-27

• Miercuri, 5 decembrie:
Olanda – Croaţia 34-23
Ungaria – Spania 32-26

Clasament final

1. Olanda 3 3 0 0 90-75 6p.
2. Ungaria 3 2 0 1 81-72 4p.
3. Spania 3 1 0 2 78-78 2p.
4. Croaţia 3 0 0 3 59-83 0p.

Grupa D

• Sâmbătă, 1 decembrie:
Norvegia – Germania 32-33
România – Cehia 31-28

• Luni, 3 decembrie:
Germania – România 24-29
Cehia – Norvegia 17-31

• Miercuri, 5 decembrie:
Germania – Cehia 30-28
Norvegia – România 23-31

Clasament final

1. România 3 3 0 0 91-75 6p.
2. Germania 3 2 0 1 87-89 4p.
3. Norvegia 3 1 0 2 86-81 2p.
4. Cehia 3 0 0 3 73-92 0p.

• Echipele care s-au clasat pe locurile 1-3 în Grupele Preliminare s-au calificat mai departe, în Grupele Principale.
• Echipele care s-au clasat pe locurile 4 în Grupele Preliminare au fost eliminate din competiţie.
• Reguli de departajare în clasamentele finale ale Grupelor Preliminare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferenţa de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
• În caz de egalitate de puncte între trei echipe s-a întocmit un clasament separat între acestea pentru stabilirea configuraţiei finale a grupei.

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL EUROPEAN / Franţa (29 noiembrie – 16 decembrie 2018)

GRUPELE PRINCIPALE

În Grupele Principale, echipele îşi vor păstra punctele şi golaverajul obţinute împotriva adversarelor din Grupele Preliminare cu care s-au calificat împreună în această fază.

Grupa I
(din care vor face parte echipele clasate pe locurile 1-3 în Grupele Preliminare A şi B)

Rezultate din prima fază

Rusia – Franţa 26-23
Suedia – Danemarca 29-30
Serbia – Suedia 21-22
Rusia – Muntenegru 24-23
Serbia – Danemarca 30-25
Franţa – Muntenegru 25-20

Clasament

1. Rusia 2 2 0 0 50-46 4p.
2. Serbia 2 1 0 1 51-47 2p.
3. Franţa 2 1 0 1 48-46 2p.
4. Suedia 2 1 0 1 51-51 2p.
5. Danemarca 2 1 0 1 55-59 2p.
6. Muntenegru 2 0 0 2 43-49 0p.

Programul meciurilor

• Joi, 6 decembrie:
Danemarca – Franţa *) (Ora 19.00)
Suedia – Muntenegru *) (Ora 22.00)
*) s-au disputat după închiderea ediţiei

• Sâmbătă, 8 decembrie:
Suedia – Franţa (Ora 16.00)
Serbia – Rusia (Ora 19.00)

• Luni, 10 decembrie:
Danemarca – Rusia (Ora 19.00)
Serbia – Muntenegru (Ora 22.00)

• Miercuri, 12 decembrie:
Danemarca – Muntenegru (Ora 16.45)
Suedia – Rusia (Ora 19.00)
Serbia – Franţa (Ora 22.00)

• Toate meciurile din Grupa Principală I se vor disputa în Sala „Hall XXL Beaujoire” (9.000 de locuri), din Nantes

Grupa a II-a
(din care vor face parte echipele clasate pe locurile 1-3 în Grupele Preliminare C şi D)

Rezultate din prima fază

Olanda – Ungaria 28-25
Germania – Norvegia 33-32
România – Germania 29-24
Olanda – Spania 28-27
România – Norvegia 31-23
Ungaria – Spania 32-26

Clasament

1. România 2 2 0 0 60-47 4p.
2. Olanda 2 2 0 0 56-52 4p.
3. Ungaria 2 1 0 1 57-54 2p.
4. Germania 2 1 0 1 57-61 2p.
5. Spania 2 0 0 2 53-60 0p.
6. Norvegia 2 0 0 2 55-64 0p.

Programul meciurilor

• Vineri, 7 decembrie:
Spania – Germania (Ora 19.00)
Ungaria – Norvegia (Ora 22.00)

• Duminică, 9 decembrie:
Ungaria – Germania (Ora 16.00)
Olanda – România (Ora 19.00)

• Marţi, 11 decembrie:
Spania – România (Ora 19.00)
Olanda – Norvegia (Ora 22.00)

• Miercuri, 12 decembrie:
Spania – Norvegia (Ora 16.45)
Ungaria – România (Ora 19.00)
Olanda – Germania (Ora 22.00)

• Toate meciurile din Grupa Principală a II-a se vor disputa în Sala „Palais des Sports Jean Weille” (6.000 de locuri), din Nancy

• Echipele care se vor clasa pe locurile 1-2 în Grupele Principale se vor califica mai departe, în semifinalele Campionatului European.
• Echipele care se vor clasa pe locurile 3 în Grupele Principale vor disputa meciul pentru locurile 5-6 la Campionatul European.
• Echipele care se vor clasa pe locurile 4-6 în Grupele Principale vor fi eliminate din competiţie.
• Reguli de departajare în clasamentele finale ale Grupelor Principale: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferenţa de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
• În caz de egalitate de puncte între trei sau mai multe echipe se va întocmi un clasament separat între acestea pentru stabilirea configuraţiei finale a grupei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button