Diverse

Simona Gogârlă vă așteaptă azi, de la ora 15.00 la 18.00, în Sala Traian: „Vreau tribunele pline, pentru mine și pentru Ayan”

Astăzi, de la ora 15.00, va avea loc, în Sala Traian, meciul de retragere al fostei mai handbaliste, Simona Gogârlă. Fosta jucătoare de la CS Oltchim speră că tribunele vor fi pline, în mod deosebit, pentru micul Ayan, de doar 8 luni, care are nevoie de tratament în străinătate, pentru a se face bine. Toate încasările de pe urma acestui meci vor fi donate. Potrivit mamei sale, cele trei injecții pe care cel mic trebuie să le facă pe an o costă 250 de mii de euro. „E o luptă cu viața, a mea și a lui Ayan. Nu ne dăm bătuți niciodată. Nu pot trăi cu gândul că nu se va face bine. Am speranță, iar asta îmi dă puterea să lupt până la capăt”, a spus mama lui Ayan.

„Ayan este un băiat minunat. Vă rog să veniți cât mai mulți la sală. Publicul din vâlcean a fost mereu aproape de handbal. Acum, împreună, putem fi și aproape de Ayan. Trebuie să demonstrăm că suntem uniți” – Simona Gogârlă.

„Când juca Oltchim, sala era plină. Vă rog din suflet, îl putem ajuta pe Ayan” – Stăncuța Guiu.

„Simona a avut o carieră fantastică. Ea are și un suflet fantastic de bun și de mare. Vrem să arătăm că îl putem ajuta pe Ayan” – Edith Matei. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button