SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII / Când spui Oltchim, la handbal, tremură carnea pe tine. HCM nu spune nimic!

Logic, atunci când dezbat subiectul handbal, ca suporter, trebuie să vizionez şi unele meciuri, pentru a fi îndreptăţit să-mi dau cu părerea. Nu am ratat ocazia şi, împreună cu doi-trei prieteni, am făcut deplasarea la Cisnădie, unde am urmărit meciul HCM-ului, cu Măgura. Despre meci, foarte puţine de spus. Ne luptăm cu echipe pe care altădată le spulberam. Facem o sărbătoare din orice victorie. Am uitat mult prea uşor de unde am plecat. Pentru moral, este bine, dar suntem departe de ceea ce am fost odinioară. În preajma mea au stat două persoane care m-au tachinat mereu. Mă înţepau cu privire la ce am fost şi ce am ajuns. „Nu mai aveţi nici galerie. Pe vremuri, când intram în Sala Traian, ne tremurau genunchi. Oltchim era ca o icoană. Făcea atmosferă de vis! Conotaţia cuvântului Oltchim era uriaşă. Când rosteai acest cuvânt, tremura carnea pe tine. Toată ţara şi Europa îl avea pe buze. Cluburile municipale sună hidos. Nu au personalitate, nu au substanţă”. Evident, am încercat şi eu să dau un răspuns pe măsură:  „Încet-încet, ne vom reveni, ne vom recăpăta supremaţia în handbalul european. Istoria ne obligă”. Cine a văzut vitrina cu trofee a clubului ştie ce spun. La Cisnădie, nu am văzut un suporter care să susţină echipa. La pauză, personal, l-am întrebat pe domnul Berbecaru, preşedintele clubului, unde sunt suporterii noştri, unde este galeria? Şocat, omul nu ştia ce să mai zică. Întrebarea părea ridicolă pentru cineva care era învăţat cu o sală unde nu puteai arunca un ac şi cu o galerie de Liga Campionilor.
P.S.: Mircia Gutău declara, recent, că, în faţa sălii Polivalente de la Vâlcea peisajul lasă de dorit. Am văzut cam cum stă treaba la Cisnădie, un oraş micuţ, mult sub Rm. Vâlcea. Ce să spun: ardeleanul e ardelean. O curăţenie impecabilă, un parc superb, chiar şi brazi împodobiţi cu luminiţe. Odată intraţi în sală, am rămas cu gura căscată. Totul strălucea în jurul nostru. Chiar dacă Cisnădie nu are o sală impunătoare, aveai impresia că te afli undeva în Germania, Norvegia ori alte state adevărate. La grupurile sanitare, puteai intra desculţ. Atât de frumos şi curat era.
• Dănuţ OMEAG