Liga III

Săptămâna trecută, s-a tras cortina peste Liga a III-a

* au promovat în eşalonul superior echipele Ştiinţa Miroslava, Metaloglobus Bucureşti, SCM Piteşti, Ripensia Timişoara şi AFC Hermannstadt

La finele săptămânii trecute, s-a pus punct în campionatul Ligii a III-a, care anul acesta a fost alcătuit din cinci serii. Cea mai interesantă luptă pentru supremaţie s-a purtat în Seria I, unde locul 1 s-a decis chiar în ultima rundă. Până la urmă, câştig de cauză a avut echipa ieşeană Ştiinţa Miroslava (64 de puncte), care a obţinut dreptul de a promova în Liga a II-a după ce rivala AFC Hărman (63 de puncte) a terminat doar la egalitate pe teren propriu cu Kosarom Paşcani (1-1), braşovenii fiind egalaţi in extremis, în minutul 91! De precizat este faptul că locul 3 a fost ocupat de Csikcsereda Miercurea Ciuc (63 de puncte), grupare învinsă în ultima rundă de Ştiinţa Miroslava, chiar pe teren propriu (cu 1-0).
Un finiş aproape „la fotografie” s-a înregistrat şi în Seria a IV-a, unde primul loc a fost adjudecat de Ripensia Timişoara (55 de puncte), în dauna formaţiei CSM Şcolar Reşiţa (54). Altfel, în celelalte trei serii, campioanele se cunoaşteau încă dinaintea etapei finale. Acestea au fost Metaloglobus Bucureşti (Seria a II-a), SCM Piteşti (Seria a III-a, din care a făcut parte şi CS Şirineasa) – trupa antrenată de Nicolae Dică fiind singura din Liga a III-a care nu a suferit vreo înfrângere în acest sezon – şi AFC Hermannstadt (Seria a V-a). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button