Liga III

„Prin procentul de 5 la sută care va putea fi alocat sportului de primării, toate cluburile se vor redresa financiar!”

* spune managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre

În primăvară, CS Şirineasa s-a confruntat cu grave probleme financiare, care au făcut ca restanţele la salarii să atingă aproape cinci luni. Cu toate acestea, niciunul dintre jucători nu şi-a depus memorii la FRF, care ar fi afectat situaţia clubului din clasament, deoarece era posibil chiar ca formaţia vâlceană să fie penalizată cu puncte, cum a fost cazul altor grupări. Din fericire, toţi fotbaliştii au înţeles situaţia grea de la echipă, iar pe final nu „s-au mai gândit neapărat la bani, ci mai mult la onoarea de a salva până la urmă echipa de la retrogradare, lucru pentru care trebuie să fie apreciaţi”, aşa cum a declarat şi managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre.
„Nu mai e cazul acum la final de memorii! Dacă vreun jucător ar fi avut în intenţie să-şi depună memoriu la FRF, ar fi făcut-o până acum! Într-adevăr, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, iar Federaţia le-ar fi dat dreptate jucătorilor, echipa ar fi pierdut şi ar fi fost penalizată cu nişte puncte. Nu mai e cazul însă acum! Nu mai există pericolul de a mai pierde puncte la «masa verde», deoarece o asemenea decizie nu se poate aplica retroactiv. Totuşi, dacă între timp, vara aceasta, nu se vor mai achita din salarii, ne putem trezi cu penalizări din sezonul viitor, în cazul în care jucătorii îşi vor depune memorii la FRF, că nu şi-au primit toţi banii. Punctele în minus s-ar putea scădea însă doar din campionatul care va debuta în toamnă. Eu cred că între timp lucrurile se vor regla şi vom veni la zi cu toate drepturile financiare pe care clubul le datorează fotbaliştilor”, a subliniat Dobre.

„Şi Consiliul Judeţean poate sprijini de-acum încolo reprezentantele Vâlcii în ligile naţionale”

Managerul general de la CS Şirineasa a mai spus că toate speranţele pentru redresarea situaţiei sunt legate de noua lege anunţată de Guvern, prin care li s-a permis autorităţilor publice locale să aloce o cotă de 5 la sută din propriul buget pentru susţinerea financiară a sportului. „Prin procentul de 5 la sută care va putea fi alocat sportului de primării, toate cluburile se vor redresa financiar. În noua lege, se precizează că e vorba de tot bugetul local, adică inclusiv cel pentru investiţii, ceea ce e un aspect foarte important. Aşadar, toate primăriile vor putea să susţină sportul, deoarece există un cadru legal. Ca să nu mai zic că acum există şi posibilitatea ca şi Consiliul Judeţean să sprijine cu bani activitatea sportivă. Până în prezent, s-a tot spus că legea nu permite acest lucru, dar lucrurile s-au schimbat între timp. În cazul nostru de exemplu, dacă am fi primit măcar 500 de milioane de lei vechi de la CJV, nu am fi avut deloc restanţe la salarii. Pentru că asta e exact suma care ne-a lipsit în sezonul recent încheiat pentru a plăti toţi jucătorii. Dacă o aveam, eram la zi cu toate salariile! 500 de milioane de lei vechi nu reprezintă o sumă imensă pentru CJV, ci dimpotrivă, e una modică! În aceste condiţii, dacă vom juca în continuare în Liga a III-a, am putea să fim ajutaţi financiar de CJV, pe viitor. Consiliul Judeţean dispune de un buget care i-ar permite să aloce bani şi pentru fotbal, iar cum CS Şirineasa e o echipă care reprezintă Vâlcea în Liga a III-a, adică într-un eşalon naţional, putem să beneficiem de susţinere din partea lor”, a afirmat Mădălin Dobre.
Pe lângă susţinerea de care CS Şirineasa ar putea beneficia din bugetul local, dar şi de la Consiliul Judeţean, în ultima perioadă s-a vorbit şi de implicarea unor sponsori. Astfel, printre oamenii despre care s-a spus că ar putea finanţa echipa de Liga a III-a se numără şi Dan Niţu, proprietarul companiei Damila, care a fost acţionar majoritar până în iarnă la CSM Rm. Vâlcea, în Liga a II-a. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button