Diverse

Pe 8 iulie, cei mai buni 9 elevi din Stoileşti pleacă la mare datorită primarului Florin Ionescu şi deputatului Neaţă

Pe lângă investiţiile în şcoli, grădiniţe şi alte obiective ce pot influenţa pozitiv învăţământul din Stoileşti, primarul Florin Ionescu încearcă să-i apropie pe copii de şcoală şi prin acţiuni recreative. De ceva vreme, elevii şi profesorii din comună sunt implicaţi într-o competiţie care le poate aduce o vacanţă la mare.

“De câţiva ani, avem un concurs între şcoli şi cei mai buni 9 elevi de clasa a VIII-a sunt recompensaţi cu un sejur pe litoralul românesc. Sigur, vor fi însoţiţi de cadrele didactice care îi pregătesc şi i-au ajutat să obţină performanţe. Unitatea de învăţământ ai cărei reprezentanţi câştigă concursul coordonează activităţile la mare. De aceea, este o întrecere şi între profesori”, a dezvăluit social-democratul. Anul acesta, după ce au studiat mai multe oferte şi staţiuni, Florin Ionescu şi echipa sa de la primărie au ales un hotel din Eforie Nord. “Este vorba despre Minerva, care are preţuri bune şi este şi un hotel frumos, situat într-o zonă deosebită. Tabăra va fi în perioada 8-12 iulie. În comună, avem trei şcoli cu clase V-VIII. În total, la Stoileşti, sunt peste 350 de elevi şi preşcolari. (…) Cei 9 copii de clasa VIII-a care vor pleca pe litoral sunt cei care au obţinut cele mai bune medii la evaluarea naţională. Costurile taberei vor fi suportate din bugetul local şi din sponsorizarea oferită de domnul deputat Eugen Neaţă, fiu al comunei, un om deosebit, sufletist, care ne-a ajutat şi în alte ocazii şi îi mulţumim pentru asta”, a mai transmis primarul din Stoileşti.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button